Maximum 10% din populația activă a României este pregătită în prezent pentru meseriile viitorului, pentru economia digitală, efectul fiind acela că mulți dintre români riscă, în următorii ani, să își piardă locurile de muncă.
Experții Digital HR susțin că, până în 2030, robotizarea și platformele software integrate vor duce la dispariția, în linii mari, a activităților umane repetitive, precum cele din agricultură, asamblarea industrială, confecții și alte industrii. De asemenea, vor dispărea mare parte din joburile asociate cu gestiunea contractelor, contabilitate, activități profesionale din administrația publică și companii. Conform estimărilor McKinsey Global Institute, la nivel mondial, între 400 și 800 milioane de locuri de muncă vor fi pierdute din cauza automatizării până în 2030. Doar 5% din ocupațiile actuale vor fi automatizate.
































