Duminică, 21 noiembrie, este prăznuită Intrarea Maicii Domnului în Biserică (Vovidenia sau Ovedenia cum e cunoscută în popor). Lipsiți de copii, dar cu credință în Dumnezeu, Sfinții Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului L-au rugat pe Dumnezeu să le dăruiască cinstea de a fi părinți, făgăduind că dacă vor avea un copil, îl vor duce la templu și îl vor închina Lui.
La trei ani de la nașterea Fecioarei Maria o aduc la templu unde e întâmpinată de marele preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, care o conduce în Sfânta Sfintelor.
În această zi, copiii pun crengi de măr în vasele cu apă, fiind ținute până în noaptea de Anul Nou când sunt folosite drept sorcove. Pentru credincioșii care țin Postul Crăciunului, în această zi e dezlegare la pește.