Aparat performant pentru laboratorul DSVSA Maramureş

0
31
Jpeg

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Maramureș va fi dotată suplimentar, cât de curând, în cadrul laboratorului său, cu un aparat performant de teste RT-PCR. Finanțarea pentru noua aparatură este asigurată prin cadrul unui proiect transfrontalier comun, în care parteneri sunt România, Ucraina, Ungaria și Slovacia.
DSVSA Maramureş va putea asigura atât partea de instruire teoretică, cât şi practică, pentru ceilalţi parteri din proiect, care vor dori acest lucru: „Ţara noastră a fost nominalizată să facă parte, prin DSVSA Maramureş, din acest proiect transfrontalier, împreună cu ţările partenere. Scopul acestuia este biosecuritatea în zona Transcarpatia, comună frontierelor celor patru state, cu scopul de a putea preveni din timp infecţiile, bolile emergente care evoluează în acest areal, dar şi pentru a putea creşte eficienţa prin diagnosticul de laborator precoce. Partea română, respectiv DSVSA Maramureş, are în acest proiect rolul de a-şi dezvolta gradul de dotare a laboratorului de biologie moleculară prin achiziţia unui aparat PCR performant. Noi suntem deja în etapa în care putem demara licitaţia pentru achiziţia acestui RT-PCR. Sigur că toate achiziţiile care se fac de către România, prin DSVSA Maramureş, urmează regulile de achiziţii specifice, cu respectarea legislaţiei fiscale din România. Noi vom fi partenerii care vom furniza atât know-how (informații concrete despre procedeele utilizate), cât şi instruire practică pentru colegii din Ucraina, în special, să aplice metodele noastre, pentru că laboratorul nostru este acreditat RENAR”, a explicat dr. Vasile Pop, dir. adj. DSVSA Maramureş. Odată ce aparatul va ajunge în cadrul instituţiei, va fi pus în funcţiune cât mai repede posibil.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.