Mandate de executare la Sighetu Marmației și Bogdan Vodă

0
88

Sâmbătă, 11 decembrie, polițiștii din Sighetu Marmației au pus în aplicare un Mandat de Executare a Pedepsei Închisorii emis de Judecătoria Sighetu Marmației pe numele unei femei de 53 de ani din Sighetu Marmației.
Aceasta este condamnată la 2 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de delapidare în formă continuată, fiind depusă la Penitenciarul Gherla în vederea executării pedepsei.
În aceeași zi, un alt Mandat de Executare a Pedepsei Închisorii a fost pus în aplicare de polițiștii Secției 2 Bogdan Vodă emis de Judecătoria Dragomirești pe numele unui bărbat de 37 de ani din Bogdan Vodă. Bărbatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 6 ani pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și lipsire de libertate. Acesta a fost depus la Penitenciarul din Baia Mare.

Material lemnos descoperit pe un drum forestier

Polițiștii din Borșa au fost sesizați sâmbătă, 11 decembrie, la ora 17.05, printr-un apel la 112 cu privire la faptul că, în continuarea străzii Birț, au loc tăieri ilegale de material lemnos.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că în cantonul silvic au fost găsite opt trunchiuri de arbori de esență fag, material lemnos care se afla abandonat pe marginea drumului forestier. Reprezentanții Ocolului Silvic Borșa au inventariat materialul lemnos, rezultând cantitatea de 5,82 metri cubi lemn foc fag.
Ulterior, polițiștii din Borșa au fost sesizați din nou cu privire la faptul că, la aproximativ 25 de metri de locație, au mai fost identificate alte 7 trunchiuri de arbori de esență fag, care se aflau abandonate pe marginea drumului forestier. În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 4,336 metri cubi lemn foc fag.
Întreaga cantitate a fost predată în custodie, urmând ca polițiștii să efectueze verificări cu privire la proveniența întregii cantități de material lemnos și tragerea la răspundere penală a persoanelor bănuite de comiterea faptei.

Tentativă la omor în Seini

Sâmbătă, în jurul orei 21.00, polițiștii din Seini au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 41 de ani din oraș ar fi fost înjunghiat de către soția sa, o femeie de 41 de ani, pe strada Castanilor.
Deplasați la fața locului, polițiștii l-au identificat pe bărbatul de 41 de ani care prezenta o plagă la nivelul abdomenului și o hemoragie abundentă.
Din primele verificări, polițiștii au constatat că între cei doi s-ar fi iscat un conflict spontan în interiorul locuinței, iar femeia l-ar fi înjunghiat pe bărbat cu un cuțit de bucătărie în zona abdomenului.
Echipajul de ambulanță aflat la fața locului a transportat victima, aflată în stare de inconștiență, la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde a rămas internată.
Față de femeia de 41 de ani a fost dispusă internarea la Spitalul din Sighetu Marmației.
Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș în vederea efectuării de cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la omor raportat la infracțiunea de violență în familie.

Ordin de protecție emis de polițiștii băimăreni

Duminică, 12 decembrie, la ora 21.00, la Poliția Municipiului Baia Mare s-a prezentat o tânără de 24 de ani din Șișești, care a sesizat faptul că, în jurul orei 19.00, în timp ce se afla în fața unui imobil de pe strada Oituz din municipiu, a fost agresată fizic și i-a fost distrus telefonul mobil de către fostul concubin. Ulterior, acesta a plecat, nu înainte de a o amenința.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat persoana bănuită ca fiind un tânăr de 28 de ani din Șișești.
Față de acesta, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu, fiind continuate cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie, distrugere și amenințare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.