„Bucuria de a dărui” este proiectul demarat de Grădinița cu Program Prelungit „Micul Prinț” Baia Mare prin intermediul căreia doamna director îi îndrumă pe copilași și pe părinții acestora la activități de voluntariat, reușind să dezvolte empatia, bunătatea și interesul pentru societate și grupurile defavorizate.
În luna noiembrie, au fost distribuite sute de kilograme de alimente, iar în decembrie au fost donate cadouri cu haine atât pentru adulți, cât și pentru copii de toate vârstele. Coordonatorii de voluntari ASSOC au fost să preia coletele, urmând ca în cel mai scurt timp să identifice beneficiarii cei mai potriviți pentru fiecare colet în parte și să distribuie articolele vestimentare în comunități mărginașe, cu situații sociale și financiare dificile.
































