Controalele intense demarate încă de la începutul lui 2021 au dus la diminuarea numărului de ajutoare sociale acordate în judeţul Maramureş, în baza legii venitului minim garantat. Astfel, la finele lunii decembrie 2021, în Maramureş s-a înregistrat un număr mai mic de beneficiari ai acestui sprijin financiar în comparaţie cu anul precedent. Cea mai mare modificare se observă în oraşul Ulmeni unde aproape că s-a înjumătăţit procentul celor care primesc ajutoare de la stat.
La finele lunii decembrie 2021 în Maramureş se înregistrau 3.690 de persoane care încasau venitul minim garantat, mai puţin cu 650 de beneficiari faţă de perioada similară a lui 2020 când erau semnalate 4.339 de astfel de ajutoare. Cei mai mulţi maramureşeni care încasează ajutorul social sunt în Sighetu Marmaţiei, respectiv 244 şi în oraşul Ulmeni, 234. Se observă o scădere consistentă în Ulmeni, acolo unde în decembrie 2020 erau 418 persoane ce primeau venitul minim garantat, aici numărul aproape că s-a înjumătăţit. În Baia Mare sunt semnalate 183 de persoane cu ajutorul social, în Coroieni – 162, în Strâmtura – 143, în Repedea – 121, în Poienile de sub Munte – 128, iar în Petrova – 100. La polul opus se află comuna Săcălăşeni unde se înregistrează doar un maramureşean ce primeşte ajutor social. De asemenea, în Groşi sunt 3 beneficiari ai venitului minim garantat, Lăpuş – 4, Bicaz – 5, Dumbrăviţa – 5, Coaş – 6, Gârdani – 6, Oarţa de Jos – 6, Tăuţii Măgherăuş – 6. Pentru ajutoarele sociale acordate în decembrie 2021 s-au cheltuit 909.715 lei faţă de 1.106621 lei cât au însumat ajutoarele sociale în decembrie 2020.






























