,,Sunt copii. Cu multe sănii, De pe coastă vin țipând/Și se-mping și sar râzând; Prin zăpadă fac mătănii; Vrând-nevrând”. Atmosfera din poezia „Iarna pe uliță” a lui George Coșbuc s-a repetat și pe ulițele Muzeului Satului din Baia Mare. A fost multă zarvă, bucurie și numeroși copii cu bujori în obraji care au venit cu săniile pe derdelușul creat în incinta muzeului băimărean.
În continuare, oficialii Muzeului Satului îi așteaptă pe doritori, dar numai în intervalul orar 10-16 și cu obligativitatea respectării regulilor impuse de pandemie. Masca este obligatorie pentru toți participanții cu vârsta mai mare de 5 ani. Pentru a da posibilitatea de a participa unui număr cât mai mare de copii, durata nu va depăși 30 minute/copil/intrare. Adulții sunt obligați să îi supravegheze.