Maramureşenii, mai pretenţioşi când vine vorba de angajări

0
59

Află tendinţele de pe piaţa muncii
Angajatorii maramureşeni trebuie să îşi schimbe politicile de recrutare ale viitorilor salariaţi. Oficialii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş (AJOFM) au constatat că angajaţii sunt mai pretenţioşi în privinţa relaţiei cu patronii. Ei cer, mai mult ca niciodată, venituri transparente de la angajatori. De asemenea, pentru angajaţi a devenit esenţială flexibilitatea programului.
În privinţa tendinţei de pe piaţa muncii, conducerea AJOFM a arătat că la nivelul judeţului, pandemia nu a adus modificări spectaculoase în structura locurilor de muncă declarate vacante. Din contră, sunt mai puţine oferte în confecţii, iar domeniul câştigător rămâne cel al construcţiilor.

Angajatorii trebuie să regândească procesul de recrutare al angajaţilor

După un 2020 pandemic, cu plafonări salariale, angajații români au devenit din ce în ce mai sceptici în 2021 în fața expresiilor precum „salariu competitiv” sau „salariu atractiv”, astfel că, în 2022, ei cer, mai mult ca niciodată, venituri transparente de la angajatori. „Angajatorii ar trebui să regândească procesul de recrutare în jurul abilităţilor şi nu al rolurilor sau doar în jurul sarcinilor din fişa postului. Anunţul de angajare trebuie să fie mai atractiv, să ofere informaţii utile despre companie şi mediul de lucru, care a devenit extrem de important. Pentru angajat, flexibilitatea programului de lucru este din ce în ce mai importantă”, a punctat directorul executiv al AJOFM Maramureş, Oana Oşanu.
În privinţa abilităţilor cerute de la angajaţi se caută: cunoştinţele digitale, orientarea către clienţi, învăţarea continuă, adaptabilitatea şi inteligenţa emoţională. De altfel, odată cu trecerea activităţilor în mediul online se observă că abilităţile digitale sunt „vedeta” competenţelor necesare în vederea obţinerii unui job.

Ce locuri de muncă se caută în Maramureş?

În privinţa ofertelor de pe piaţa muncii se observă că la nivel de judeţ nu au apărut modificări spectaculoase, semn că din punct de vedere economic, lucrurile nu stau bine în Maramureş. Astfel, nu au apărut meserii noi. Ca o particularitate a anului 2021 este faptul că a scăzut numărul de oferte în domeniul confecţiilor. Domeniul câştigător în anul pandemic este cel al construcţiilor unde nu au fost semnalate cazuri de şo­maj tehnic. În acelaşi timp, se observă o creştere a numărului de angajări. Dacă în anul 2020 s-au înregistrat 4.413 angajări, în anul 2021 au fost 4.506 angajări.
În ce priveşte anul 2022, acesta a debutat cu o ofertă mai scăzută pentru persoanele necalificate, cele mai multe oferte fiind pentru persoanele care au studii de nivel liceal şi profesional cum ar fi domeniul comerţului, construcţiilor, HORECA, industria prelucrătoare (fabricarea componentelor din industria aeronautică, producţia de componente electrice, fabricarea de piese pentru industria auto etc.), transporturilor, administrativ/logistică. O particularitate ar fi scăderea locurilor de muncă pentru cei cu studii superioare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.