Cu 6 ani în urmă, sculptorul Dumitru Florea, din Groşi, a avut un eveniment care i-a marcat viaţa, dar care i-a dat un impuls incredibil să lupte. Sportiv prin definiţie, sculptor cu lucrări interesante, a făcut o pareză în urma unei insolaţii, după o zi lungă de înot la Firiza. Părea că s-a prăbuşit cerul peste acum septuagenarul hiperactiv. Dumitru Florea însă s-a ridicat şi a început lupta!
„Nu mi s-au mai dat şanse să îmi revin, să pot lucra. Am avut noroc cu medicul Ardelean, care mi-a spus aşa: „Ai inimă bună, poţi face efort până gâfâi.” Atât am avut nevoie! Ăsta mi-a fost medicamentul, o mică încurajare. O fărâmă de impuls face totul! Pot deja cosi, sparg lemne, astă vară m-a dus fiica pe litoral şi am înotat în Marea Neagră. M-am apucat între timp de pictură, dar tot n-am renunţat la sculptură. Am terminat cu greu o lucrare începută, o replică în lemn a bolului care e piesa principală din Tezaurul de la Pietroasa. Ştiţi că istoria a fost una din temele şi inspiraţiile principale ale muncii mele. Apoi, am făcut şi scutul lui Decebal după statuia din Deva. Încerc să lucrez în lemn mai moale, continui să stau pe terasă şi să bat cu ciocanul într-un boc, să adun putere în mână” – spune Dumitru Florea.
Şi s-a apucat şi să picteze, încurajat de colegii săi din branşa artistică.
Are până acum nouă picturi, de la horincia din Groşi, la fierăria vecinului, la taragotistul ce pare a fi speranţa Groşiului de a avea un „următor Fărcaş”.
A mai pictat pe blide şi pe curpătoare. Nu uită dragostea pentru istorie, dar încă nu se va duce cu pictura în acea direcţie. Continuă să se antreneze pentru a reveni la sculptură. În casa sa se pot vedea cele mai multe dintre figurile istorice ale ţării, de la Decebal la Brâncoveanu sau Cuza. Şi-şi aminteşte cu umor de prima sa lucrare…
„Eram elev, de nerăbdător şi de hiperactiv ce eram, am sculptat în timpul orelor, în cretă, statuia lui Venus din Milo. Au început să-mi ceară colegii, să le dăruiască fetelor. Apoi, eu fotbalist la Petroşani, m-am împrietenit cu un handbalist care m-a dus, fără să ştiu unde merg, la o clasă de pictură-artă, al cărei profesor îmi văzuse lucrările în cretă. Unde am înţeles că pot face artă şi meşteşug. Aşa că fac, şi acum, la 73 de ani…”
