• CS Minaur Baia Mare – HC Dobrogea Sud Constanța 29-27 (15-12) •
CS Minaur își continuă invincibilitatea și după derby-ul cu HC Dobrogea Sud Constanța, derulat miercuri după-amiază în Sala Sporturilor „Lascăr Pană”, tranșat de băimăreni cu scorul de 29 la 27 (15-12). Handbaliștii coordonați de Alexandru Sabou au ajuns la cinci victorii în 2022, din tot atâtea confruntări, și au urcat pe podiumul Ligii Zimbrilor, dar cu două jocuri în plus față de Steaua.
Cum era de anticipat, derby-ul vecinelor de clasament s-a consumat într-o evidentă stare de echilibru, cu ambele echipe la conducere, dar și cu multe egaluri: 2-0 (2), 4-4 (8), 4-6 (10), 8-8 (16), 10-10 (23). Trei goluri marcate de Erik Pop, Vujovic și Căbuț duc Minaurul la trei lungimi – 13-10 (26), iar mai apoi la patru, 15-11 (28), dar la odihnă băimărenii vor merge cu un avans de plus trei, 15-12. Debutul părții secunde nu ne este deloc favorabil, Dobrogea marcând de patru ori la rând – 15-16 (35). Protagonistele continuă să meargă, în următoarele minute, cap la cap, 18-18 (40), 21-21 (46). Fără trei piese de bază lipsă, Kotrc, Buzle și Vujic, Minaur are puterea să-și capaciteze energiile pentru cucerirea celor trei puncte, când preia din nou ostilitățile – 23-21 (48), 26-23 (54). Jucăm excelent finalul de meci, mai mult, ne desprindem la patru goluri, 29-25 (57), și la final bifăm un succes la două lungimi, 29-27, unul esențial în bătălia pentru un loc european la final de sezon.
• Sala Sporturilor “Lascăr Pană”. Spectatori, aproximativ 700. • Arbitri: Ionuț Ifrim / Ovidiu Ilisei (Piatra Neamț). Observator FRH: Vasile Pavel (Buzău). • Aruncări de la 7 m: 5-4 (transformate: 4-4; a ratat Vujovic). Minute de eliminare: 0-8.
• CS Minaur Baia Mare: Terekhov (3 intervenții), Buzogany (7 intervenții), R. Pop – Cip 5, Bera 5, Vujovic 5 (2 din 7 m), Buguleț 3, Nagy 3, Căbuț 3, Mollino da Silva 3, E. Pop 2 (din 7 m), Huta, Massuca Teca, Csepreghi, Bușecan. Antrenor: Alexandru Sabou
• HC Dobrogea Sud Constanța: Vasile (9 intervenții), Preda (2 intervenții) – Stankovic 8 (4 din 7 m), Andrei 6, Caba 3, Nikolic 3, Komogorov 3, Ilie 2, Chikovani 1, Susanu 1, Vegar, Stănescu, Bruj, Loghin, Chilianu. Antrenor: George Buricea.
Rezultatele etapei 19: AHC Potaissa Turda – SCM Politehnica Timișoara 37-31; CS Dinamo București – CSM Focșani (amânat); CS Minaur Baia Mare – HC Dobrogea Sud Constanța 29-27; ACS HC Buzău – CSM București 32-26; CSM Vaslui – CSU Suceava 24-24; CSM Bacău – CSM Alexandria 35-34; CSA Steaua București – CS Universitatea Cluj-Napoca (s-a disputat ieri).































