În această săptămână, elevii și dascălii Liceelor Teoretice „George Pop de Băsești” din județele Maramureș și Satu Mare sărbătoresc „Zilele George Pop de Băsești”, desfășurând activități prin care aduc un pios omagiu Marelui Străbun.
Într-o atmosferă de aleasă sărbătoare și înălțare sufletească, luni, 21 februarie, la Liceul Teoretic „George Pop de Băsești” Ulmeni, s-au marcat 103 ani de la trecerea în neființă a marelui om politic și de stat, patronul spiritual, George Pop de Băsești.
Evenimentul de la Ulmeni a fost onorat de prezența europarlamentarului Cristian Terheș, a viceprimarului municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș, a primarului comunei Băsești, Ioan Călăuz, a viceprimarului orașului Ulmeni, Ștefan Vicsai, și a consilierilor locali. Europarlamentarul Cristian Terheș a fost plăcut surprins de primirea făcută, de corpul profesoral, dar și de elevi. “Este un loc unde te înalți spiritual, un model de educație”, a mărturisit Cristian Terheș, europarlamentarul.
Tot luni, Cristian Terheș a vizitat Casa Memorială a marelui înaintaș George Pop de Băsești din localitatea Băsești. Liceele particulare „George Pop de Băsești din: Ulmeni, Baia Mare, Vișeu de Sus, Sighetu Marmației, Satu Mare și Târgu Lăpuș sărbătoresc an de an, în luna februarie, „Zilele George Pop de Băsești” prilej cu care, prin activități multiple, pun în lumină Crezul Patriarhului de la Băsești, acela „de a emancipa și a înnobila neamul românesc prin educație și prin cultură”.






























