Slujba Canonului cel Mare și Liturghia Darurilor înainte Sfințite oficiate la Mănăstirea Rohia

0
98

Miercuri, 9 martie 2022, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a urcat în Muntele cel Sfânt al Rohiei, unde a fost așezată de mâna lui Dumnezeu Mănăstirea „Sfânta Ana”, cu aproape 100 de ani în urmă, închegând a tradiție de mai multe zeci de ani ca prima Sfântă Liturghie a Darurilor înainte Sfințite din Postul Mare al fiecărui an să fie oficiată la Mănăstirea de metanie Rohia, precedată de starea a treia a Slujbei Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

Sfintele rugăciuni au început cu Slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, oficiată în sobor de la ora 16,00, în genunchi și cu lumânări aprinse în mâini, după tradiție. Această slujbă, care nu se oficia înainte la Mănăstirea Rohia, a fost adusă de călugării care au condus sfântul locaș de închinare la începuturile sale, apoi a fost dusă mai departe, din anii 40, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian, iar de aici, după reînființarea Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, preluată de tot mai multe parohii de mir, încât acum sunt tot mai multe locașuri de închinare în care se săvârșește.

Sfânta Liturghie a Darurilor înainte Sfințite se constituie într-un al moment duhovnicesc de mare importanță, practicat la începuturi, tot la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, sub directa îndrumare și supraveghere a marelui Ierarh Justinian, pe vremea când a fost stareț al Sfântului Locaș, timp de aproape trei decenii. Așa că acum, în prima miercuri din fiecare Sfânt Post al Paștilor, credincioși din Rohia, satele din jur și din ținutul Lăpușului, din Baia Mare și alte zone, vin în număr mare ca să se roage în acest sfânt loc, așa cum s-a întâmplat și azi, când lume multă a urcat dealul sfânt, la întâlnirea cu Întâistătătorul locului.

Din soborul slujitor au făcut parte Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarhul mănăstirilor și starețul Sfântului locaș, Arhim. Ghelasie Maxim, economul mănăstirii, Pr. Dr. Florin Stan, protopopul Lăpușului, Pr. Mihai Cornel Gheduțiu, secretarul protopopesc, Arhid. Teodosie Bud, consilierul economic al Episcopiei, Arhid. Vlad Verdeș, inspector pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, și Ierodiacon Calinic Nistor, slujitor al mănăstirii.

„Slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul este profund duhovnicească, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, pe care Biserica o folosește de 1.300 de ani în același fel. La anul 700 a trăit acest sfânt părinte care a alcătuit această slujbă pentru folosul duhovnicesc al poporului lui Dumnezeu, al credincioșilor, și de 1.300 de ani, în același fel, cu mai multă  sau mai puțină credință, cu mai mare sau mai puțină intensitate, mai mult sau mai puțin, la toate bisericile am rostit această slujbă, am cântat, am invocat mila lui Dumnezeu, pentru că slujba este alcătuită din 250 de stihii, care nu sunt foarte lungi, și care sunt ritmate de invocația „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluește-mă!” Puneți cap la cap toate și calculați, în stihii, în strigări și rugăciuni, câte miliarde de miliarde de rugăciuni s-au făcut către Dumnezeu de către Biserica lui Hristos în acești ani, pentru că fiecare „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluește-mă!” este însemnat la Dumnezeu, nu trece nevăzut și nescris acolo. Fiecare rugăciune este reținută de îngerii lui Dumnezeu. Îngerii noștri păzitori sunt aici cu noi și sunt cei mai fericiți când ne rugăm și sunt triști când alunecăm și când suferim. Deci, iată că această slujbă o săvârșim în același mod în care a alcătuit-o acest mare Sfânt Părinte care s-a născut în secolul al VII-lea, în Damasc, Siria.”

Apoi, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a vorbit credincioșilor despre Sfânta Liturghie a Darurilor înainte Sfințite și cum se săvârșește ea, precum și despre împărtășirea în cadrul acesteia, atât a credincioșilor, cât și a soborului slujitor. A vorbit și despre viața Sfântului Grigorie Dialogul și despre cum această Sfântă Liturghie a ajuns să fie oficiată în Postul Sfintelor Paști.

Arhid. Vlad Verdeș a dat apoi citire Mesajului Preasfințitului Părinte Episcop Iustin adresat femeilor-mame de ziua lor, scris cu ocazia Zilei Femeii din acest an.

Andrei Fărcaș, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.