Ucrainenii încearcă să treacă ilegal frontiera

0
157

Polițiștii de frontieră din Sighetu Marmației au depistat două grupuri de cetă­țeni ucraineni, bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 54 de ani, care au trecut prin apa râului Tisa, din Ucraina în România.
Primul grup format din 3 cetățeni ucraineni a fost depistat pe direcția localității Lunca la Tisa, iar al doilea, format din 12 ucraineni, pe direcția localității Bocicoiu Mare. Un tânăr ucrainean, în vârstă de 23 ani, a fost depistat pe direcția localității Piatra.
Toți cetățenii ucraineni au solicitat o formă de protecție statului român.
Ucrainean, decedat în Săpânța
Polițiștii de frontieră din Sarasău au fost sesizați prin Serviciul Unic de Apeluri de Urgență 112 cu privire la solicitarea de ajutor primită de la trei persoane care au traversat apa râului Tisa, din Ucraina în România, pe direcția localității Săpânța.
La faţa locului, polițiștii le-au depistat pe cele trei persoane, una dintre ele fără semne vitale. Au fost alertate două echipaje medicale pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cele două persoane, de 36 și 38 de ani, au fost transportate la Spitalul Municipal Sighetu Marmației. Pentru cea de-a treia persoană, un bărbat, de 50 de ani, echipajele medicale au efectuat manevrele specifice de resuscitare, însă, din nefericire, a fost declarat decesul.
O echipă de cercetare complexă s-a deplasat la fața locului în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și trecerea frauduloasă a frontierei de stat.
Traficul la frontieră
Miercuri, 9 martie, în interval de 24 de ore, la nivel național, prin punctele de frontieră au intrat în România 69.662 persoane, dintre care 23.546 cetățeni ucraineni (în scădere cu 18,4 % față de ziua precedentă).
Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în Romania 8.860 cetățeni ucraineni iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 12.978.
De la declanșarea crizei, până în data de 9 martie, ora 24, la nivel național, au intrat în România 343.515 cetățeni ucraineni și au ieșit 258.844.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.