În Cătălina • Pe tractor, sub influența alcoolului

0
69

Sâmbătă, în jurul orei 15, polițiștii au fost sesizați că, pe strada Florilor, se află un bărbat căzut pe sol, lângă un tractor agricol.
La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat, de 52 de ani, din Satu Nou de Jos, care a relatat că, în timp ce se afla la volanul tractorului, i s-a făcut rău, a oprit, moment în care s-a dezechilibrat și a căzut. Acesta prezenta leziuni la nivelul feței.
Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Bărbatul a suferit leziuni corporale, dar nu a rămas internat.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii stării de fapt și a producerii evenimentului.

În Buciumi • S-a oprit cu autoturismul într-un podeț

Duminică, polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați că în localitatea Buciumi a avut loc un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
La fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 49 de ani, din județul Neamț, a condus un autoturism din direcția Baia Mare înspre Dej, a părăsit partea carosabilă, ulterior oprindu-se într-un podeț.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unei femei, de 54 de ani, din județul Neamț, pasager pe locul din dreapta față, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul autoturismului a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind „zero”.
În continuare, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Amenzi de peste 38.000 lei și 12 permise reținute

Polițiștii din Baia Sprie, Ulmeni, Șomcuta Mare și Fărcașa au controlat aproximativ 150 de autovehicule și au legitimat peste 180 de persoane.
În urma neregulilor constatate, s-au aplicat 73 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 38.000 lei, iar ca măsuri complementare polițiștii au reținut 12 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare.

Dosar penal, în Moisei • Coliziune cu un gard, doar pagube materiale

Duminică, la ora 20, polițiștii din Moisei au intervenit la un accident rutier soldat cu pagube materiale.
La fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 46 de ani, în timp ce se afla la volanul unei autoutilitare, a intrat în coliziune cu gardul unui imobil din Moisei.
În urma impactului nu au rezultat victime omenești, ci doar pagube materiale.
Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Oră­șenesc Vișeu de Sus, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele bărbatului sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

La volan, sub influența alcoolului

În weekend, polițiștii maramureșeni au depistat în trafic 6 bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 49 de ani, din diferite zone din județ, care au condus autovehicule sub influența băuturilor alcoolice.
Aparatul etilotest nu a arătat altceva decât rezultate pozitive de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, unul dintre bărbați având și permisul de conducere suspendat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.