Contractul cu depozitul de deșeuri din Oradea expiră în 31 martie!

0
148

În prezent, operatorul de salubritate Drusal transportă deșeurile colectate din zona noastră la depozitul din Oradea. Contractul a fost încheiat la începutul anului, însă expiră la finele acestei luni. Variante există, însă trebuie şi concretizate.

„Contractul pe care îl avem cu depozitul de la Oradea, încheiat în 1 ianuarie, se încheie în 31 martie! Am transmis în februarie şi la începutul lunii martie, mai multe adrese către Consiliul Judeţean, deoarece este autoritatea contractantă pentru depozitare, să facă paşi foarte repede pentru găsirea unei locaţii unde să depozităm în mod le­gal, cu autorizaţie de mediu, cu act adiţional, cu tarif convenit, pentru ca noi să putem duce gunoiul colectat începând cu 1 aprilie. Asta este o problemă foarte mare. Una dintre opţiunile pe care le mai avem, dar şi aceasta parţială, este să ducem fracţia uscată, tot ce nu este vandabil şi nu poate fi reciclat (aprox.8% din toată cantitatea), la coincinerare la Aleşd, iar în rest nu avem absolut nicio altă soluţie. Ar mai fi fost o variantă la Satu Mare, dar s-a abandonat la primul nu. Probabil că trebuia să fim mai insistenţi, pentru că eu, ca operator, nu pot să merg să discut cu o autoritate locală din Satu Mare. Ar trebui să discute autorităţile din cele două judeţe, de la acelaşi nivel. Aici era o variantă bună, deoarece este aproape de noi, apoi s-a deschis celula 2, deci capacitate există. A existat şi disponibilitate din partea Agenţiei Naţionale de Protecţia Mediului ” – a precizat ing. Mihai Apan, director SC Drusal SA.
Şi Aradul ar mai fi o posibilitate, a mai spus directorul.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.