Tot miercuri seara, la ora 22.28, polițiștii au intervenit la un accident produs în localitatea Șurdești.
La fața locului, polițiștii au constatat că un tânăr, de 18 ani, din Vadu Izei, în timp ce conducea un autoturism dinspre Cavnic înspre Baia Sprie, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, a lovit un tub de colectare a apei pluviale și s-a răsturnat pe partea dreaptă în șanțul de colectare a apei pluviale.
În autoturism, în calitate de pasager a fost identificat un tânăr, de 17 ani, din Sighetu Marmației, care în urma accidentului a suferit vătămări corporale și a fost transportat la Spitalul Județean.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind ”zero”. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




























