Cercul vicios al piromaniei rurale

0
63

Titlul exprimă adevăruri incontestabile, însă trebuie luat ca o metaforă. Urmașii lui Ptolemeu, zeul focului, sunt oameni normali, proprietari de gospodării, terenuri arabile necultivate, fânațe necosite și declarate la APIA ca întreținute. Cei care mai ținem legătura cu locul unde s-a născut veșnicia știm că primăvara este anotimpul curățeniei tradiționale și gospodarii dau foc resturilor vegetale. Am înțeles că în marile orașe sunt tocate cu mașini speciale și produsul final are utilitate. Da, numai că primăriile din mediul rural au alte priorități și nu poartă grija ce fac oamenii cu uscăturile. La țară, creștinii mai țin seamă și de tradiții. În 25 martie, cu ocazia sărbătorii numită Buna Vestire, gospodarii aveau obiceiul să aprindă focuri, pregătite cu o seară înainte și plasate departe de acareturi. Pentru a evita incendiile, focurile erau supravegheate până la stingere. Vremurile s-au schimbat și oamenii sunt supuși altor provocări. Pentru a beneficia de subvenții APIA, proprietarii au la îndemână două posibilități. În cazul în care găsesc un crescător de animale dispus să le curețe gratuit terenul, fermierii se pot considera norocoși. Altfel, iarba crescută și necosită ajunge la mila focului. Azi, inclusiv fânul gata cosit nu trebuie nimănui, deoarece odată cu oamenii dispar și animalele. Să dai foc fânului este o crimă premeditată ce denotă declinul localităților rurale. O situație tristă, dar adevărată. Statutul terenurilor extravilane întreținute este puțin diferit de al celor intravilane. Suprafețele agricole sunt mari și vorbim de incendii, nu de focuri izolate. Proprietarii dau pământul în arendă, însă arendașii, după recoltarea păioaselor și porumbului, ignoră arătura de vară și de toamnă. Miriștile mistuite de flăcări înseamnă neglijență și iresponsabilitate. În regimul trecut, terenurile intrau pe timp de iarnă pustii și curate. La începutul primăverii, România văzută din satelit lasă impresia că este țara oamenilor obsedați de jocul cu focul. În absența arendașului, proprietarii incendiază vegetația uscată, terenul este întreținut și de la APIA așteaptă bănuții. Faptul că structurile europene sunt interesate ca pământul țării să nu fie lucrat este o altă temă de discuție. Ce-i drept, focul nesupravegheat, scăpat de sub control și întețit de vânt, se poate extinde în zonele fores­tiere sau ajunge la marginea localităților. Situație în care cineva sună la 112, poliția vine să caute piromanul, iar pompierii să stingă incendiul. Dacă făptașul este identificat, amenda vine de la sine, altfel incendiul rămâne cu autor necunoscut. Degeaba. Oamenii uită și în primăvara anului următor o iau de la capăt. Oamenii dau foc vegetației uscate din obligație, nu de nevoie. Amenzile date fermierilor sau sistarea subvențiilor pe motiv că aprind vegetația uscată de pe terenurile necultivate fac parte dintr-un cerc vicios a căror rezolvare intră în obligația APIA și autorităților de resort. În ce mă privește, fac parte din rândul piromanilor de ocazie, indiferent de anotimp. De altfel, prezența mea în gospodăria de la țară este sesizată printr-un foc, semn că sunt acasă și mai vine cineva să mă caute. În rest, liniște de mormânt, atmosferă austeră, rece și multă tris­tețe, când vezi că de munca unor generații nimeni nu are nevoie. În postura de fermier, aștept notificarea de la APIA, pentru a depune cererea unică în contul anului curent. Dacă și eu sunt fermier, vai de mama ei agricultură. Comentariile nu-și au rostul.
prof. Vasile ILUȚ

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.