Edilul Sighetului, la București pentru proiecte locale

0
29

Primarul din Sighet a fost în capitală, la mai multe ministere unde administrația locală are depuse, sau urmează să depună, proiecte de investiții. Astfel, Vasile Moldovan a purtat discuții concrete pe fiecare investiție.
“Săptămâna trecută m-am deplasat la București unde am avut întâlniri de lucru cu reprezentanții mai multor ministere la care am depus sau intenționăm să depunem în următoarea perioadă proiecte de dezvoltare pentru orașul nostru.
Printre acestea s-a aflat Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și a Administrației unde, alături de secretarul de stat Matuz Zsolt, am abordat teme legate în principal de proiectele depuse prin Compania Națională de Investiții.
Astfel, au fost aprobate pe Lista de Sinteză a subprogramului “Unități și instituții de în­vă­ță­mânt de stat” următoarele obiective: Reabilitarea, modernizarea și dotare clădire școală cu 16 săli de clasă; Reabilitarea Liceului Teoretic Loewey Klara.
De asemenea, se află în proces de licitație proiectul “Reabilitare, modernizare și dotare secții chirurgicale în incinta Spitalului municipal Sighetu Marmației”, pentru care a fost alocată suma de 40 milioane lei. Proiectul vizează Complexul de clădiri de pe strada Avram Iancu, în care până în anul 2003 au fost cazați copii cu dizabilități și care va găzdui noile secții de Primiri Urgențe, Chirurgie și Terapie Intensivă. Pentru proiectele “Bazin de înot”, “Baza sportivă tip 1” și noua creșă de capacitate medie care va fi construită în zona Făget, suntem în procedura de obținere a avizelor”, a spus Vasile Moldovan, primarul municipiului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.