Olimpiada Națională de Limba și Literatura Germană Maternă se desfăşoară, în aceste zile (19-22 aprilie), la Vişeu de Sus. Festivitatea de deschidere a acestei competiţii a avut loc la Casa de Cultură din Vișeu de Sus, iar gazda evenimentului a fost prof. Viorica Hojda, director al Liceului Teoretic ,,Bogdan Vodă” Vișeu de Sus.
La deschiderea olimpiadei au participat: prof. dr. Anca Minodora Costin-Hendea, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, prof. dr. Alexandru Szepesi, directorul Direcției Minorități din Ministerul Educației, președintele executiv al competiției, prefectul Rudolf Stauder, primarul Vasile Coman, Alfred Fellner, vicepreședintele Forumului Democrat German, lect. univ. dr. Ruff Csilla, de la Universitatea de Nord Baia Mare.
Programul artistic a fost oferit de elevii și profesorii Liceului Tehnologic Vișeu de Sus și ai Liceului Teoretic ,,Bogdan Vodă” Vișeu de Sus, alături de Ansamblul Popular ,,Mugurelul” din Sighetu Marmației. Organizarea acestei olimpiade naţionale face parte din proiectul ,,Maramureşul susţine excelenţa”, desfăşurat cu sprijinul Consiliului Judeţean Maramureş.