Jucăm cu trofeul pe masă • Alingsas HK – CS Minaur Baia Mare 31-28 (10-10)

0
106
Credit foto: Ovidiu Dragomir/ CS Minaur Baia Mare facebook
Credit foto: Ovidiu Dragomir/ CS Minaur Baia Mare facebook

Minaur a obținut biletele pentru ultimul act al EHF European Cup, chiar dacă băimărenii au cedat în returul din Suedia, cu Alingsas HK, cu scorul de 31-28 (10-10). Cum în manșa tur, disputată în Sala “Lascăr Pană”, Căbuț și compania au câștigat cu 34-28, Minaur a făcut pasul către finala mult visată, ce se va desfășura în dauna unei echipe norvegiene, Drammen sau Naerbo, echipe care au jucat returul aseară, după închiderea ediției.
Niciun fel de emoții nu au existat în privința calificării, la retur Minaur conducând în cea mai mare parte a confruntării. În prima parte, băieții noștri s-au desprins cel mai mult la trei lungimi, 6-9 (20), însă suedezii au revenit până la pauză și au egalat, 10-10. Partea secundă a fost la fel de echilibrată, în marea majoritate cu egaluri, ultimul consemnat cu cinci minute înainte de final, 26-26. Cu calificarea în buzunar, oaspeții nu mai dau așa mare importanță ultimelor minute, iar pe acest fond Alingsas se va desprinde la patru goluri, 31-27. Minaur mai înscrie o dată, 31-28, și la final celebrează accederea în finala EHF European Cup. Iar acum toate gândurile se îndreaptă către aducerea trofeului în Baia Mare după o pauză de 34 de ani.
Ultimul act ne va scoate în cale o formație norvegiană, Drammen sau Naerbo, echipe care au disputat returul aseară. Drammen a învins în manșa tur cu 30-27. Finala EHF European Cup este planificată pe terenul fiecărei echipe, în 21 și 28 mai.
• Arbitri: Ozren Ba­ckovic și Mirko Palackovic (Slovenia). Delegat EHF: Cesar Castillo (Marea Britanie). • Aruncări de la 7 m: 2-3 (transformate: 1-2; au ratat Blomgren, respectiv Csepreghi). Minute de eliminare:10-4.
• Alingsas HK: Frisk (15 intervenții), Schatzl (2 intervenții) – Blomgran 9, Sandberg 5, Pedersen 5, Filen 4, Lindberg 2, Hellgren 2, Torbjornsson 1 (din 7 m), Lundahl 1, Moller 1, Barud 1, Juner, MacFie, Thor. Oficiali: Michael Franzen, Dennis Sand­berg, Kim Hermansson, Lena Lindqvist.
• CS Minaur Baia Mare: Terekhov (9 intervenții), Buzogany (o intervenție), R. Pop – Căbuț 8 (1 din 7 m), Mollino da Silva 6, Vujovic 5, Vujic 3, Kotrc 3 (1 din 7 m), Cip 1, Sabou 1, E. Pop 1, Csepreghi, Buguleț, Nagy, Massuca Teca, Huta. Oficiali: Alexandru Sabou, Adi Popovici, Raul Nistor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.