CS United Galați e campioana României la futsal

0
79

Echipa CS United Galați a cucerit marți seară titlul de campioană a României la futsal după ce s-a impus în meciul patru al finalei Ligii I Futsal în fața formației Autobergamo Deva, scor general 3-1, informează frf.ro.

Sala Sporturilor „Dunărea” din Galați a fost arhiplină marți seară, pentru a doua zi consecutiv, fanii gălățeni conducându-și favoriții spre titlu. Hunedorenii, campionii sezonului regulat, își jucau ultima șansă și sperau într-o victorie care să ducă finala în meciul decisiv, săptămâna viitoare, la Deva.

Ca și în primele două meciuri ale finalei, disputate la Deva (scor general 1-1), Autobergamo a început tare și a deschis scorul, autor Iulian Cojocaru, în minutul 12, la capătul unui contraatac rapid. Gazdele au egalat după doar patru minute prin Andrei Crăciun.

În primul minut al reprizei secunde, Sasse a adus din nou în avantaj Autobergamo Deva. Daniel Araujo, cel mai bun om al finalei, a egalat după doar două minute, pentru ca în minutul 31, la capătul unei faze de toată frumusețea, Leonardo dos Santos să îi aducă pe gălățeni pentru prima oară în avantaj.

Deva a trecut imediat la un „5 contra 4”, dar cei care au înscris au fost tot gălățenii, prin Daniel Araujo, cu trei minute înainte de final. Autobergamo Deva a forțat, dar nu a reușit decât să reducă din diferență prin Antonio Hinoyosa. Scor final, 4-3.

Fluierul final a declanșat fiesta la Galați, jucătorii lui Florin Ignat și fanii echipei CS United sărbătorind primul titlu din istorie câștigat pe teren.

United mai are în palmares un titlu, adjudecat în urmă cu doi ani la masa verde după ce sezonul 2019-2020 al Ligii I a fost întrerupt din pricina pandemiei, moment în care gălățenii se aflau pe primul loc în clasament.

Sezonul 2021-2022 a fost cel mai bun din istorie pentru CS United Galați, care a cucerit atât Cupa României, cât și Liga I Futsal.

Tot ieri, la Odorheiu Secuiesc, s-a jucat cel de-al doilea meci al finalei mici a Ligii I Futsal. Față în față s-au aflat formațiile FK Odorheiu Secuiesc și CFR Timișoara. În urmă cu o săptămână, pe Bega, CFR Timișoara s-a impus cu scorul de 4-2. Marți seara însă, FK Odorheiu Secuiesc, echipa pregătită de Jakab Zoltan, s-a impus cu scorul de 6-1 și a încheiat sezonul pe podium.
Finala mare

Meciul 4: CS United Galați – Autobergamo Deva 4-3 (1-1), Sala Sporturilor „Dunărea” – Galați

Au marcat: Andrei Crăciun (16), Daniel Araujo (23, 37), Dos Santos (31) / Cojocaru (12), Sasse (23), Hinoyosa (38)

United: Cârdei – Burdujel, Araujo, Cireș, Dos Santos; Toniță, Păduraru, Crișan, Petică, Arhire, Oană, Crăciun, Ignat, Boșneagă
Antrenor: Florin Ignat

Autobergamo: Voin – Covaci, Sasse, Fl. Matei, Honoyosa; Iancu Vlad, Dinicuță, Cojocaru, Gavrilă, Toader, Cr. Matei, Boldor, Iszlai, Kusmodi
Antrenor: Cosmin Gherman

Arbitri: Ciobanu Vlad (Iași), Balint Attila (Odorheiu Secuiesc); Boharu Predescu Ionel (Buftea)
Observatori: Mititel Marius, Gherman Gabriel (București)

Finala mică

Meciul 2: FK Odorheiu Secuiesc – CFR Timișoara 6-1 (3-0), Sala Sporturilor – Odorheiu Secuiesc

Au marcat: Kanyó Szilárd (3), Kedei Barna (4), Miklós Tamás (12), Csomor Máté (28), Tankó Levente (33), Bálint Andor (35) / Robert Lupu (25)

Arbitri: Gunciu Roberto Florentin (Popești Leordeni), Trașcă Marius (Pitești); Cojocea Cosmin (Popești Leordeni)
Observatori: Gall Gyozo (Odorheiu Secuiesc), Ciolacu Bogdan (Pitești)

(sursa: Mediafax)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.