În 17 iunie începe, programul Rabla pentru Electrocasnice

0
24

Prima sesiune a programului Rabla pentru Electrocasnice începe pe 17 iunie, a anunțat ministrul Mediului, Tanczos Barna. Bugetul programului pentru acest an este de 100 milioane lei, în creștere față de anul trecut cu 25 milioane lei.
“Vom avea în derulare un program pentru trei categorii de electrocasnice, pentru mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase și frigidere, într-o primă etapă. În etapa a doua o să avem laptopuri și tablete, fără televizoare în 2022. Aer condiționat, uscătoare de rufe și aspiratoare în a treia etapă” – spune Tanczos Barna.
El precizează că vor fi două sesiuni de depunere de solicitări, iar cei care au conturi de beneficiari în 2021 nu trebuie să se mai înscrie o dată în aplicație.
Potrivit ministrului, voucherele emise vor trebui valorificate în 7 zile, în loc de 15 zile, iar valoarea lor a rămas la același nivel ca în 2021.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.