Noaptea Muzeelor în Baia Mare

0
14

Într-o mobilizare exemplară, foarte multe muzee, entități culturale, dar și spații neconvenționale din România au pregătit pentru vizitatori zeci de evenimente, expoziții și activități în 14 mai, la Noaptea Muzeelor.

Expoziții și ateliere de pictură la Artă

Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» va fi deschis azi, 14 mai, în intervalul orar 17 – 24 (intrarea ultimului vizitator se face la 23.15). Vizitarea expozițiilor este gratuită.
„Deschidem larg porțile până la miezul nopții și vă întâmpinăm cu ateliere de pictură care vă ajută să descoperiți perspectiva creatorului. Complexitatea personalității artistului Carol Kondrak se dezvăluie în expoziția temporară care reunește elemente de fond documentar, sculptură, pictură și grafică. Aducem un omagiu întemeietorului Centrului Artistic Baia Mare, Simon Hollósy și vă invităm să admirați în premieră lucrarea sa, Podul peste Tisa de la Teceu. Noile media, video designul și tehnologia pun în valoare moștenirea culturală în cadrul unei proiecții multimedia” – anunță oficialii Muzeului Județean de Artă.
Programul la ARTĂ: 17 – 24 – Vizitarea expoziţiei permanente „Centrul Artistic Baia Mare. Repere europene între tradiţii şi inovaţii”; 18: Vernisajul expoziției temporare retrospective Kondrak, curatori Călin Ițoaie și Izabela Pop; 17 și 20 – Atelier de pictură – Însușirea tehnicilor picturale și dezvoltarea creativității; 19 – Prezentarea lucrării semnate de Simon Hollósy, Podul peste Tisa de la Teceu; 21 – Proiecție new media MuzART. Taxa de participare la atelierele de pictură este de 20 lei. Programările se fac telefonic la 0740 142 781 (număr de telefon cu tarif normal) sau prin e-mail la adresa muzartbm@yahoo.com.

Noaptea Muzeelor în Sighetu Marmației

• Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor” vă așteaptă expoziția „Constelații tradiționale românești”.
• La Muzeul Istorie-Arheologie puteți admira expoziția „Regina Maria la Bran”, iar de la ora 21 va avea loc lansarea unei cărți cu povești despre eroi și martiri, „Monumente închinate eroilor și martirilor din Primul și Al Doilea Război Mondial din Țara Maramureșului”.
• La Muzeul de Științele Naturii vă așteaptă expoziția „Cum să-ți creezi propriul joc”. Tot aici vă veți întâlni cu sunetele nopții în documentarul „Bufnițe din Maramureș”.
• La Casa Memorială Elie Wiesel puteți vizita un atelier de restaurare textile interbelice „Cine lucrează în muzeu?”.
• La Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” aveți ocazia să faceți un tur nocturn în spațiul muzeal.

• La Bastionul Măcelarilor, monument de arhitectură medievală, aveți posibilitatea, între orele 18 și 22.30, să admirați „Tezaurul de denari romani de la Berchezoaia” (în spațiul expozițional din Turn), atelierele și produsele meșteșugărești ale meșterilor artizani, precum și fascinanta „Grădină Vie”.

Ateliere educaționale și expoziție inedită din Lego, la Istorie

În data de 14 mai, de la ora 18 și până la 23.30, sunteți așteptați la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.
“Dorim să vă oferim o noapte magică, cu experiențe de neuitat atît pentru copii (ateliere educaționale în cadrul programului „Muzeul Viu” și o expoziție inedită de construcții din piese LEGO), cât și pentru părinți” – spune directorul Viorel Rusu.
Astfel, aveți posibilitatea de a petrece o minunată seară, călătorind parcă cu o veritabilă «mașină a timpului» prin ungherele istoriei, călătorie oferită de către cele opt săli care adăpostesc tot atâtea expoziții permanente ale muzeului: Epoca târzie a bronzului în Depresiunea Lăpușului, Minerit și civilizație în Maramureș, Cetatea de piatră-Cetatea Chioarului, Baia Mare-oraș liber regal, Baia Mare-Piața Cetății. Vestigii arheologice, Baia Mare-Centrul Istoric. Vestigii arheologice, Suba Zoltán-omul din spatele aparatului de fotografiat și „Tot înainte!” Elev în România comunistă.

Evenimente speciale la Etnografie

Programul din acest an al Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare include:
• Expoziție personală de artă fotografică „România în straie tradiționale”, expozant artist fotograf Tudorel Ilie, ora 16 – Muzeul Satului Baia Mare
• Vânătoare de comori – realizată de voluntarii din cadrul proiectului Cultural Fiesta al Asociației Team for Youth Association – Muzeul Satului Baia Mare
• Vizitarea expoziției permanente „Lem­nul în comunitățile tradiționale din Nord-Vestul Transilvaniei – de la leagăn la mormânt” – Clădirea Pavilionară a Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară
• Vizitarea expoziției temporare „Maria Tănase – o legendă adevărată” – Clădirea Pavilionară a Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș
• Moment Muzical – Corala „Armonia” Baia Mare, ora 18 – Esplanada Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș; Tombolă cu premii și multe alte surprize!
Accesul publicului va fi gratuit, programul fiind între orele 16 -20 la Muzeul Satului și 18-23.30 la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară.

Expoziții și un concert special la Mineralogie

Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” vă așteaptă, de la ora 18 până la ora 24 (ultima intrare la ora 23:30), pentru a vizualiza expoziția permanentă și expozițiile temporare:
• Minerale în filatelia românească
• Zestrea minerală a României
• În văzul lumii – colecții și colecționari.
De la ora 19.30, va avea loc un concert, susținut de Corul “Sfântul Ioan Damaschinul” al studenților Departamentului de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul”, din cadrul Facultății de Litere – Centrul Universitar Nord Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.