Scutire de impozit pentru creșterea voluntară cu 200 de lei a salariului minim

0
18

Miercuri, Guvernul a decis, prin ordonanță de urgență, neimpozitarea și neincluderea în baza de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii a sumei de 200 lei/lună, reprezentând venituri din salarii și asimilate salariilor, pentru creșterea voluntară a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut în contractul individual de muncă.
Din 1 iunie 2022, pentru suma rezultată din majorarea salariului de bază de la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, respectiv 2.550 lei lunar, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 2.750 lei lunar, nu se datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii.
De această măsură vor beneficia și persoanele nou angajate.
Totodată, prin actul normativ sunt aduse o serie de modificări și completări Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală necesare pentru reglementarea obligației de raportare de către furnizorii de servicii poștale a informațiilor specifice referitoare la trimiterile poștale pentru care destinatarul achită expeditorului, prin intermediul rețelei poștale, contravaloarea bunului livrat.
Prin această măsură se urmărește identificarea beneficiarilor reali care eludează taxele și impozitele datorate, prin încasarea sub formă de rambursuri prin intermediul furnizorilor de servicii poștale, a veniturilor obținute din tranzacții efectuate în mediul on-line.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.