Artista Diana Cârlig Bledea se pregăteşte să devină mamă

0
601

Doi cunoscuţi interpreţi de muzică populară din Maramureş se pregătesc să devină părinţi. Diana Cârlig şi Ionuţ Bledea au anunţat că vor avea gemene. Ei au dorit să împărtăşească această bucurie cu cei care le apreciază muzica.
„Darul și minunea noastră. Ne-am dorit, am visat, ne-am rugat, iar Dumnezeu ne-a binecuvântat cu miracolul vieții, înmulțind bucuria și dăruindu-ne nu una, ci două minuni, două fetiţe! Doamne, îţi mulțumim din toată inima pentru bucuria pe care o trăim în aceste clipe! Iar vouă, minunilor, vă spunem ca vă iubim din suflet și vă mulțumim că ați ales să fim noi părinții voștri! Brațele noastre vă așteaptă, iar inimile noastre sunt pline de iubire infinită de când am aflat că vom fi părinți”, a transmis pe pagina sa de socializare, Diana Cârlig Bledea. Cei doi solişti de muzică populară s-au căsătorit în 2016, în acelaşi an lansând împreună şi albumul „Mândra me’ la dor stăpână”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.