Cele mai mari rezerve de apă ale Maramureșului, nule

3
721

Dincolo de ceea ce cred autoritățile, de ce spune presa (fie pătimașă, fie obedientă) despre situație, avem o problemă a apei, în Maramureșul cel cu un bazin hidrografic de invidiat la nivel european!

Cele două bazine mari ale Someșului și ale Tisei adună zeci de râuri, de torenți, cu recorduri naționale în ce privește apa! Cea mai înaltă cascadă din țară – Cascada Cailor, cea mai mare diferență de nivel a unui torent – Tomnatec, lacuri glaciare, tăuri etc. În condițiile astea, suntem în fața unei perioade extreme. Cum așa?
„Primul val de căldură extremă a cuprins România la finalul lunii iunie și a durat aproape o săptămână. Pe 30 iunie, 22 de stații meteorologice au înregistrat cele mai ridicate temperaturi din istorie înregistrate în această lună, iar pe 1 iulie, pentru prima dată în istoria stației meteorologice, au fost înregistrate 39.8 grade la Săcuieni în Bihor”, conform Europa liberă. „Prognozele pentru luna iulie realizate de Centrul European de Meteorologie arată că situația de la finalul lunii iunie se va repeta la intensitate mai mare. În perioada 18-31 iulie sunt așteptate temperaturi peste media anuală și precipitații aproape deloc.

Pe termen lung, previziunile sunt și mai sumbre. Climatologul Roxana Bojariu spune că va exista o amplificare a fenomenelor întâlnite în ultimele veri – temperaturi ridicate, însoțite de o creștere a intensității precipitațiilor pe suprafețe mici. Agenția Națională Apele Române avertizează că rezerva de apă este în scădere. În cele 40 de lacuri de acumulare, aceasta este de 3,4 miliarde de mc de apă, la un nivel coeficient de umplere de 82 %. Estimările sunt că acesta va scădea până la 68% până la finalul lunii iulie”, scrie Oana Despa pentru Europa Liberă. În cazul nostru, al Maramureșului, bazinul hidrografic generos și așezarea în interiorul Carpaților trebuia să ne protejeze. La acest moment, acumularea Firiza, în plin proces de reparație a barajului, e în scădere, practic așa-zisa „coada Barajului” nu mai există, e uscat până la cantonul silvic. Cam o treime din acumulare nu-i! Pe maluri, joi-vineri, mai erau doar pescari plini de speranță. Mai puțină apă = mai mult pește? Pe apă plutesc PET-uri și gunoaie, lacul pute, în solul de pe fund se văd conserve, sticle, cioburi. Una dintre marile rezerve de apă ale Maramureșului e cam anulată. Așa că am mers să vedem și acumularea Runcu, ea trebuia să fie, înainte de toate, la origine, un lac ajutător pentru Firiza, dar și alimentare pentru satele de peste Gutâi, până la Sighet. O bârfă locală ne spune că, deși s-au alocat bani anul acesta, nu se prea lucrează, cei care lucraseră anii anteriori, după ani la rând în șomaj tehnic, s-au dus unde au văzut cu ochii. La barajul în sine, într-adevăr, se vede evoluție. Dar lucra un singur excavator. O singură persoană lucra, pe baraj, la momentul vizitei noastre, la orele amiezii. Nici cariera nu lucra. Altfel spus, termenul anunțat, de finalizare în acest an, e nerealist. Pe panoul de șantier, se vehiculează anul de finalizare 2023. Din 1987. Deci nu ne bazăm nici pe el. Maramureșul mai are o acumulare și un baraj „în lucru”, pe Seinel, unde lucrările au fost părăsite de ani buni.

3 COMENTARII

  1. Ar trebui fiecare gospodar sa-si sape sau sa-si construiasca bazine de captat apa de ploaie. Vom ajunge sa nu mai avem apa in fantani si la robinete. S-ar putea construi stavilare si pe vaile si torentii mici, si chiar daca se colmateaza nu conteaza, pentru ca devin baraje ”de nisip” cum se folosesc in tarile aride. acumulari de nisip, pietris si materie organica ce infiltreaza si capteaza apa si o elibereaza incet in aval. Suntem mereu in urma realitatii. Apa e resursa viitorului, nu petrolul nici aurul. Fara benzina traim, fara apa nu. Ar trebui plantata vegetatie peste tot inclusiv pe pasuni, sa franga puterea vantului si sa scada evapotranspiratia. Dar nah. Nu poti convinge romanul nici sa nu mai arunce gunoaie in padure dapoi sa se gandeasca cativa ani in viitor.

    • Ai dreptate Alex. Am fost pe albia râului Ruscova în ultimii 10 ani, nu s-a schimbat nimic, aceleași gunoaie (plastic,conserve, folie,peturi etc)aruncate… de cine crezi? de locuitorii comunelor de pe toată valea Ruscovei.
      Și se mai miră lumea că e secetă! Oameni aruncă gunoi în râu și pe unde apucă,Dumnezeu îți trimite tot felul de pedepse.
      Dacă noi nu protejăm creația Lui nici El nu e dator să ne protejeze!

      • Si eu am fost in zona, e de o minunatie incredibila. Pacat ca nu au grija oamenii de comoara pe care o au…si noi oamenii suntem parte din aceeasi creatie, nu suntem separati de ea. Daca ne batem joc de natura, numai blesteme si necazuri ne pot veni pe cap.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.