Personalul de specialitate din cadrul Serviciului Medicină Școlară şi Universitară, aflat în subordinea Direcției de Asistență Socială (DAS) Baia Mare, a desfășurat în această perioadă triajul epidemiologic de după vacanța de primăvară. S-a pus accent pe igiena individuală a copiilor, au fost examinate mucoasa bucală, tegumentele şi scalpul.
”Personalul medical al cabinetelor medicale şcolare este prezent în fiecare unitate școlară din municipiul nostru (creșe, grădinițe, școli gimnaziale, licee şi colegii) pentru a veni în sprijinul tuturor copiilor care întâmpină probleme de sănătate. Serviciul Medicină Şcolară şi Universitară urmăreşte asigurarea asistenței medicale prin supravegherea și evaluarea stării de sănătate, prevenirea îmbolnăvirilor, depistarea precoce a unor afecțiuni sau deficiențe, precum și inițierea unor acțiuni de educație pentru sănătate în rândul copiilor şi adolescenţilor”, au declarat responsabilii DAS Baia Mare.




























