O carte de eseuri, deosebit de interesantă, a fost lansată sâmbătă, 9 iulie 2022 la „Librăria Terțan” din Baia Mare: este vorba despre “Raportul de Gardă” a medicului neurolog Delia Terțan Nandra.
Autoarea este medic neurolog la Spitalul Clinic CF din Oradea, însă mare iubitoare de meleaguri maramureșene, drept pentru care și-a lansat cartea în Baia Mare. „Dintotdeauna am fost pasionată de scris și mi-a plăcut literatura. Tata a fost profesor de limba și literatură română și poate moștenesc ceva de la el. În liceu îmi plăcea să merg la cenaclu. Scriam încă din școală poezii. Cu toate acestea, am dat examen la medicină, deși biologia mi s-a părut grea. Norocul ghinionului a fost că am intrat la medicină în Cluj-Napoca și renunțasem oarecum la scris, neputând merge în paralel cu acest hobby al meu. Am reluat scrisul mai târziu. Acum 10 ani am mai scris o carte pe care n-am promovat-o niciodată. A fost pur și simplu cartea mea de suflet. O datorie față de tata. Am făcut-o la îndemnul unui mare mentor, dl. Mircea Bradu, fostul director al Teatrului Național de Stat din Oradea, scriitor, eseist, om de cultură adevărat și care mi-a fost pacient. Așa am început să scriu. Prima carte se intitulează “A doua Schimbare la față”. Dl. Mircea Bradu a previzionat că am să o scriu și pe a doua. Iat-o acum: „Raportul de Gardă”. Scriu pe rețete, pe tot felul de colțuri de hârtie, cum îmi vin ideile. Au venit oameni în viața mea în momentele-cheie”.
Cartea Deliei Terțan Nandra conține eseuri, gânduri legate de oamenii pe care i-a întâlnit în viață. Între poveștile de viață se află și cele ale pacienților care au cutremurat-o la momentul respectiv și care i-au marcat foarte mult existența, reanalizându-le în spatele halatului alb. Apoi, oameni simpli care au copleșit-o prin bunătate, profesionalism, unul dintre aceștia fiind brancardierul Ionică, un om simplu, supranumit „îngerul păzitor”, care este o enciclopedie, dincolo de meseria pe care o practică. Poveștile cutremurătoare de viață ale bolnavilor sunt aranjate frumos în această carte, care te emoționează, uneori, până la lacrimi.
“E ca și cum ai privi nemărginirea de pe o dună de nisip sahariană. Dincolo de linia orizontului, întotdeauna mai există ceva… lacrimi deznădejdi, zâmbete, credință, trăite la limitele nebănuite ale umanității. Despre acest ceva și oamenii frumoși pe care i-am întâlnit ca pacienți, și nu numai, am scris “eternități de-o clipă”. Și pentru că toți există și totul s-a întâmplat, mă voi întoarce cu spatele la halatul alb și…îmi voi susține Raportul de gardă altfel…Ca și cum Marea Resetare e doar întoarcerea la emoție, la… viața noastră… Atunci când trăiam…”
Cartea autoarei Delia Terțan Nandra poate fi procurată de la Librăria Terțan, str. Victoriei 47 (lângă Buclă).