Ziua Inspecției Muncii, marcată în Maramureș

0
22

Ieri, 11 iulie, în întreaga țară a fost marcată Ziua Inspecției Muncii din România.
Este instituția care se ocupă cu „supravegherea îndeplinirii dispozițiilor legale privind condițiile de muncă și protecția angajaților în exercitarea profesiilor, precum și a dispozițiilor privind timpul de muncă, salariile, securitatea, igiena, angajarea minorilor și alte dispoziții asemănătoare”.
„Activitatea desfășurată până acum de la înființarea Inspecției Muncii în noiembrie 1999 și până în prezent a condus la depistarea a numeroase cazuri de muncă nedeclarată, precum și la prevenirea unor evenimente ce puteau degenera în accidente deosebit de grave ce se puteau solda cu urmări nedorite de genul avariilor, accidentelor de muncă sau al accidentelor colective de muncă. Colectivul Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș are ca principal obiectiv menținerea și creșterea nivelului înalt de încredere în rândul angajatorilor și angajaților, răspunderea și receptivitatea la sesizările angajaților, acestea fiind soluționate cu celeritate”, a punctat inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș, Dragoș Năcuță.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.