În weekend, am revăzut o scenă/o ocupație ce merită să devină brand turistic. În Suceava se folosește cu succes, pentru atragerea turiștilor.
Odinioară, plutăritul și transportul lemnelor pe apă era ceva firesc, iar pe ruta Vaser – Vișeu – Tisa devenise ocupație și afacere, până la înființarea căii ferate înguste de pe Valea Vaserului.
La fel, se mai practica și dinspre Borșa dincolo de pasul Prislop, de pe Bistrița Aurie încolo.
Un al treilea loc unde se practica era defileul Lăpușului, unde chiar dacă nu se făceau plute, localnicii tăiau lemne la metru, pe versanți, le coborau în vale, le stivuiau, apoi la un moment de ei știut, când râul era cât trebuia, porneau cu lemnele în jos.
Înarmați cu țapine lungi, cu cioc metalic în vârf. Și însoțiți pe mal de o femeie cu coș în spate, cu de-ale gurii și cu horinca necesară unei 
zile petrecute în apă, de la 5 dimineața până după-amiaza, când se ajungea la un vad unde era făcută stavilă pentru lemne.
Un superb moment, pe care l-am surprins recent, la o scară ceva mai mică, cu lemne nu tăiate, ci adunate de după viituri, de la Remecioara pe râu în sus, pe defileul Lăpușului. Dar ne-a sugerat că nu a murit datina definitiv și că este posibil să fie resuscitată. Speranța moare ultima, nu?
Plus ca ar fi o sursa buna de lemn pentru comunitati. Ar fi mii de metri cubi de lemn pe marginile Lapusului care putrezesc acolo. Bine stiu ca si lemnul putred e valoros ecologic, dar trebuie sa ne si incalzim.