Expoziţie dedicată lui Vasile Lucaciu

0
25

La sediul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș din Baia Mare, s-a desfășurat vernisajul expoziției temporare „Dr. Vasile Lucaciu și moștenirea sa culturală. Adrian Demian și Reuniunea Română de Cântări și Muzică «Vasile Lucaciu» din Satu Mare”, organizată de Muzeul Județean Satu Mare.
În cadrul evenimentului a fost prezentat volumul scris de istoricul Claudiu Porumbăcean (cercetător științific la Muzeul Județean Satu Mare), „Adrian Demian și Reuniunea Română de Cântări și Muzică «Vasile Lucaciu» din Satu Mare”.
Într-un cadru informal, participanții la manifestare au aflat amănunte inedite despre istoria instituțiilor muzeale sătmărene în perioada interbelică din partea curatorului expoziției și autorului cărții, dr. Claudiu Porumbăcean. Moderatorul evenimentului, dr. Viorel Rusu, managerul instituției muzeale băimărene, a mulțumit colegilor sătmăreni pentru itinerarea expoziției tematice și a apreciat colaborarea excelentă între cele două muzee pentru punerea în valoare a moștenirii culturale a lui Vasile Lucaciu. Au potențat atmosfera, prin intervenții interesante, Maria Gârbe (bibliotecar pensionar), părintele Isidor Berbecar (de la Botiza), col. (r) Gavril Babiciu, președintele Asociației „Renașterea Șișeșteană”.
Evenimentul cultural a fost organizat de Consiliul Judeţean Maramureş, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Muzeul Judetean Satu Mare și Județul Satu Mare – Consiliul Județean.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.