3 dosare penale

0
36

În Baia Mare

Joi, la ora 11.49, polițiștii băimăreni au fost sesizați că un autoturism a fost condus pe contrasens pe strada 1 Mai, iar conducătorul auto este posibil să fie sub influența băuturilor alcoolice.
La scurt timp, apelantul a indicat autoturismul unei patrule din cadrul Poliției Locale, care s-a deplasat în zonă, a identificat autoturismul în cauză și au solicitat prezența unui echipaj din cadrul Poliției Municipiului, deoarece conducătorul auto emana halenă alcoolică.
La fața locului, polițiștii au identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat, de 52 de ani, din Satulung. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean, pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În Borșa
Joi noaptea, la ora 01.18, polițiștii din Borșa au fost sesizați că, în zona unui restaurant, un autoturism a accidentat un pieton și a intrat în coliziune cu mai multe autoturisme parcate.
La fața locului, polițiștii au identificat trei autoturisme parcate, care prezentau avarii minore și un tânăr, de 22 de ani, din oraș, care a relatat că a fost acroșat de un autoturism.
Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În urma verificărilor, polițiștii au identificat autoturismul care ar fi provocat accidentul rutier, la o distanță de 500-600 metri, fără a avea fixate plăcuțe cu numere de înmatriculare, radiat din circulație și care prezenta avarii minore în partea stânga față în urma impactului cu cele trei vehicule parcate regulamentar.
Totodată, la locul producerii accidentului, după aproximativ 30 minute, s-a prezentat conducătorul auto, un bărbat, de 32 de ani, din Moisei, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind ”zero”.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducerea unui vehicul neînmatriculat și fără permis.
În Suciu de Sus
Joi, la ora 18.40, în timp ce efectuau serviciul de patrulare și supravegherea traficului rutier, polițiștii au observat un autoturism, care se deplasa dinspre Suciu de Sus înspre Suciu de Jos, iar la observarea autospecialei de poliție a mărit brusc viteza de deplasare.
S-a procedat la urmărirea autoturismului în cauză, fiind folosite semnalele luminoase și acustice ale autospecialei, autoturismul continuându-și deplasarea pe o distanță de aproximativ 300 de metri, virând brusc la dreapta pe o stradă laterală, după care s-a oprit.
La volan a fost identificat un bărbat, de 56 de ani, din Cupșeni. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Orășenesc Târgu Lăpuș, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.