Directorul Penitenciarului Baia Mare, Horia Chiș, revocat din funcție

0
322

Directorul Penitenciarului Baia Mare, Horia Chiș, acuzat de purtare abuzivă în formă continuată, folosirea abuzivă a funcției în scop sexual în formă continuată, a fost revocat din funcție, după cum a anunțat Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP).

Decizia a fost luată de Ministerul Justiției ca urmare a confirmării unor deficiențe pe linia activității manageriale a directorului de unitate, a anunțat conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor.
”Administrația Națională a Penitenciarelor manifestă toleranță zero în orice situație de încălcare a legislației sau a codului deontologic”, se arată în comunicatul emis de ANP.
Reacția ex-directorului Horia Chiș nu a întârziat să apară, acesta făcând câteva precizări:
”Referitor la revocarea din funcția de director al Penitenciarului Baia Mare, din data de 22.08.2022, adresez presei și opiniei publice următoarele precizări, în virtutea dreptului la replică:
1. Conform ordinului de revocare, motivele invocate sunt următoarele: «exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale privind organizarea eficientă, com­portamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinile manageriale», potrivit art. 127 din Legea nr. 145/2019, cu modificările și completările ulterioare.
2. Pe cale de consecință, printre motivele invocate pentru revocarea subsemnatului nu se regăsesc aspectele infracționale prezentate în mod repetat în mass-media și rețelele de socializare, a căror investigare este de competența exclusivă a organelor judiciare.
3. Având în vedere conștiința deplină a nevinovăției subsemnatului, cu privire la acuzațiile care mi se aduc, mă voi adresa justiției pentru aflarea adevărului”, a precizat Comisarul-șef de poliție penitenciară Horia Ștefan Chiș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.