Nu este nici un secret că, an de an, în Maramureș au fost semnalate prezențe ale ursului brun. Zonele clasice de apariție erau Remeți pe Tisa – Săpânța, Băița – Nistru – Usturoiu, Firiza – Blidari – Poiana lui Dumitru, Cavnic – Băiuț și în munții Maramureșului, evident.
Anul acesta a fost atipic, aparent urșii s-au înmulțit, iar cei din branșă, vânători și silvici spun că numărul a crescut și din cauza dispariției mistreților, cu care împărțeau oarecum hrana și terenul. Pe de altă parte, creșterea numărului de urşi a dus la o extindere a arealului de apariție a lor. Când împlinesc 2 ani, puii sunt fugăriți de ursoaică, să se descurce, iar ei își caută un alt areal. Așa se face că anul acesta s-au semnalat urși la Copalnic Mănăștur sau în Defileul Lăpușului. Mai recent, s-au văzut urme în zona Lăpușului Românesc, iar de la Șișești, viceprimarul ne atenționează să nu mergem după ciuperci în zona defileului Dăneștiului, pentru că a fost semnalată prezența unei ursoaice cu pui. Acolo n-a fost văzut urs niciodată, spun localnicii…




























