Restricții de circulație la ”Sărbătoarea Castanelor”

0
34

Primăria Baia Mare anunță participanții la trafic că până luni, 26 septembrie, ora 24, circulația rutieră va fi restricționată pe B-dul. Unirii (tronsonul cuprins între B-dul. Traian și B-dul. Republicii), pe str. Hortensiei (tronsonul cuprins între str. Școlii și B-dul. Unirii), respectiv pe str. Oituz (tronsonul cuprins între B-dul. Unirii și str. Lascăr Pană) în vederea desfășurării Sărbătorii Castanelor.
De asemenea, de AZI, ora 23, va fi închisă și parcarea situată pe B-dul Traian (în fața Oficiului Poştal nr. 1), în vederea organizării Paradei Sărbătorii Castanelor, care se va desfășura pe traseul: B-dul Traian – B-dul Unirii – B-dul București – str. Culturii – str. Gheorghe Șincai – Piața Libertății.
Accesul autovehiculelor este restricționat până luni, 26 septembrie, ora 24, atât pe B-dul Unirii (tronsonul cuprins între B-dul Republicii și strada Hortensiei), cât și în parcarea publică din Piața Libertății.
Pentru a evita blocajele / ambuteiajele în trafic, se recomandă participanților la trafic să evite aceste zone și să folosească rutele ocolitoare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.