Femeie, de 90 de ani, rătăcită în pădure, după ciuperci • Salvamont Maramureș a salvat-o

0
78

Apelul venit prin 112 a anunțat că o femeie, în vârstă de 90 ani, plecată după ciuperci în pădurea din zona Leordina, zonă cu acces dificil, nu s-a mai întors la domiciliu. Alarma venise la mai bine de 24 ore de la momentul plecării bătrânei în pădure.
Salvatorii montani din Maramureș s-au deplasat în zonă, începând căutările, împreună cu agențiile implicate – ISU și Poliția Națională – și voluntari din zonă. Bătrâna, aflată la cules de ciuperci, plecată cu o zi înainte, a reușit să găsească adăpost într-o șură părăsită la marginea pădurii, unde a și rămas peste noapte, protejându-se astfel și de ploaie.
Salvatorii au găsit-o în viață. Au urmat verificările care se fac în astfel de cazuri, iar ulterior au coborât bătrâna, cu targa, din zona cu acces dificil până la Ambulanța venită în sprijin, care a transportat-o la o unitate medicală.
Încă un apel, în ultimele 24 de ore
S-a mai efectuat încă un apel pentru Salvamont Maramureș, prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor. În cazul acestei intervenții a fost salvată o persoană ce a fost predată la Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital. S-au mai primit alte 19 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.