Frumusețea și lumea

0
80

Acest editorial a pornit de la o dezbatere a revistei timișorene „Orizont”, care se întreabă: Și, totuși, credeți că frumusețea va salva lumea? Își exprimă opiniile scriitori, artiști plastici, muzicieni. Întrebarea este, de altfel, replica prințului Mîșkin, cel copleșit de frumusețea Florenței, din romanul „Idiotul”, de Dostoievski. Frumusețea va salva lumea! Cuvintele din afirmație sunt folosite de sute de ori pe zi, în împrejurări diferite și cu multe înțelesuri. Fiecare dintre noi are mai multe răspunsuri la această, când întrebare, când afirmație. Cred că este o temă de meditație pentru oricine.
Ne definim frumusețea după gândirea fiecăruia. Ne închipuim lumea în mai multe feluri. Întrebarea poate primi multe nuanțe. Oare lumea poate salva frumusețea de sub povara urâtului? Oare își mai poate intra în grațiile consacrate într-o vreme când totul se rezumă la consum și la bani? Zile grele de pandemie, de crize economice ce zguduie din temelii cele mai ferite țări ale lumii, criza energiei, migrația haotică, război absurd chiar în apropierea noastră, oare toate acestea se pot raporta la frumusețe? Nicidecum.
Așa că frumusețea ne-o alegem singuri. Dar ea include neapărat și alte stări ale ființei noastre. Cum ar fi bunătatea, adevărul, morala, ori speranța. Vorba prietenului, poetului Vasile Dan, care îl cheamă ca martor pe Kant pentru a se amăgi cu frumusețea: „Cerul înstelat deasupra mea și legea morală din mine.” Ori pe Sfântul Augustin, cu un înțeles sublim din „Confesiuni”: „Târziu te-am iubit, o, Tu, Frumusețe! Și iată, Tu te aflai înlăuntrul meu, iar eu în afara mea.” Lumea modernă dă alte însușiri frumosului. Că nu mai știm ce să înțelegem prin frumusețe. Privind lumea digitală, a virtualului, mă îndoiesc că oamenii acestui timp mai au răbdarea contemplării frumosului din jur.
Cu această imagine, a nepăsării față de împrejurimi, mă înduioșez dimineața, pe stradă, când lumea grăbită este cu ochii pe telefonul mobil. Acolo se întâlnește cu frumusețea oferită de alții. Aici se adeverește vorba mamei, care avea și ea un principiu estetic, dobândit pe ulița satului: „Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie.” Dar ea nu se referea la imaginea amintită mai sus. Când am pornit la drum cu acest text, mă gândeam la arta mare, seculară de la „Gioconda”, la „Domnișoarele din Avignon.” Dar este vorba despre un frumos de muzeu, care mai încearcă să ne stârnească sensibilitatea, să tresărim, să ne bucurăm cât mai putem.
Criticul Adrian G. Romilă vine cu un punct de vedere izvorât din cutele artei moderne. Crede că „azi e foarte greu să spunem că frumusețea va salva lu­mea, ori nu. În primul rând, nu mai știm ce se înțelege prin frumusețe, nu știm dacă nu cumva e un cuvânt gol, o fantoșă, un con încheiat, un idol spart în mii de bucăți, de variante.” Înlăuntrul ei, frumusețea e doar o opțiune complexă, inefabilă, vaporoasă alături de alte căutări ale sufletului. Astea s-ar referi la miracolul privirii. Dar cum stăm cu sirenele muzicii. Aici paleta este mult mai vastă. Gusturile mai pretențioase. Doamna Dediu, muzicolog, dorește a ne lămuri enigma muzicii: „Mulți percep muzica drept un divertisment, un mijloc de a schimba starea de spirit, de a umple timpul. Și acea muzică trebuie să fie frumoasă, sau cel puțin plăcută, să nu deranjeze, să nu șocheze.
Pentru gânditorii din vechime, muzica era o fereastră prin care puteai vedea ordinea creată, o modalitate de a antrena sufletul, de a insufla dragostea pentru frumos.” Dar cine ne învață să privim, să ascultăm frumosul? Școala și oamenii cu har. Citesc o măsură mai nouă din sistemul nostru de învățământ. Cică se va consfinți prin lege discrepanța dintre muzică, desen, sport și alte materii. Primele trei sunt socotite materii de rang secundar, iar profesorii respectivi tratați tot așa.
Cu asemenea viziune, frumusețea învățată la școală nu prea văd cum poate salva lumea românească. Iar alumnii, viitorii oameni mari, nu vor înțelege spusa prințului Mîșkin. Nici tăcerea lui. Ne vom lăsa în unduirea concursurilor de frumusețe, în loc să căutăm ieșirea din impasul mediocrită­ții în care s-a împotmolit lumea și care, se pare, trebuie salvată. Puteți continua discursul, pe această temă, dragi cititori. Ca ilustrație vă propun o imagine frumoasă din Maramureș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.