Grup de activitate pentru salvarea monumentelor istorice

0
25

Responsabilii de monumente istorice și muzeografii din cadrul Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului s-au întâlnit în Sala „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din incinta Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare cu autorităţile maramureşene pentru a primi noi îndrumări în vederea protejării acestor obiective şi pentru punerea lor în valoare.
Maramureşul are 115 monumente istorice. Dintre acestea, 65 sunt biserici de categoria A, din care 7 sunt în patrimoniul UNESCO, iar 51 sunt biserici de categoria B. Cei prezenţi au stabilit să organizeze un grup de activitate şi iniţiativă, format din reprezentanţii Prefecturii, Consiliului Judeţean, Direcţiei de Cultură a judeţului Maramureş şi Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului pentru a putea fi intensificate măsurile de salvare şi conservare a monumentelor istorice.
„I-am chemat pe cei care veghează la buna desfăşurare a vizitării acestor monumente, precum şi la protejarea, promovarea şi consevarea lor să le oferim îndrumări împreună cu autorităţile. Sunt invitaţi şi reprezentanţi ai Prefecturii, cei care au atribuţii de intervenţie în situaţii de urgenţă…Biserica este proprietarul acestor valoroase monumente şi ea răspunde de buna lor chivernisire. Dăm slavă lui Dumnezeu că au răspuns toţi cei care sunt îndatoraţi să promoveze şi să conserve patrimoniul nostru bisericesc şi sperăm că această întâlnire să aducă un plus de dinamism, de promovare şi mai accentuată a ceea ce are Maramureşul mai frumos: catedralele de lemn”, a precizat Preasfinţitul Iustin, episcopul ortodox al Maramureşului şi Sătmarului.
La rândul său, pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial patrimoniu sa­cru şi pictură bisericească a accentuat că „era necesară o astfel de întâlnire pentru a face cumva ca situaţia monumentelor istorice din zona noastră să fie îmbunătăţită. Şi s-a ajuns la o concluzie în care să organizăm un grup de activitate şi iniţiativă din cadrul acestor trei instituţii, Prefectură, Consiliu Judeţean, Direcţia de Cultură a judeţului Maramureş şi Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, pentru ca în viitor să putem să detensionăm unele situaţii care sunt defavorabile monumentelor noastre istorice. Este necesar ca, împreună cu Consiliul Judeţean şi cu Direcţia de Cultură, să realizăm o actualizare a inventarului, atât a obiectivelor din patrimoniul imobil, cât şi din cel mobil. Aceste lucruri s-au discutat şi urmează să avem întâlniri periodice şi să putem să ajungem la o îmbunătăţire a acestor situaţii”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.