Preț mai mic cu 3% la grâu, după prelungirea acordului pentru exportul de cereale din Ucraina. Decizia privind prelungirea acordului pentru exportul de cereale din porturile ucrainene a avut efecte imediate la cotațiile grâului pe bursa de cereale de la Chicago.
Prețurile au coborât, joia trecută, la cea mai scăzută valoare din ultimele 10 săptămâni. După ce ONU a anunțat că s-a ajuns la un acord pentru prelungirea cu 120 de zile a inițiativei privind exportul de cereale din porturile ucrainene de la Marea Neagră, cotația grâului a scăzut cu 3%. Anunțul privind prelungirea acestui acord, care inițial urma să expire în 19 noiembrie, a dus și la scăderea cotațiilor la porumb, în condițiile în care este probabil ca livrările de cereale din Ucraina să continue să ajungă pe piețele mondiale pe termen scurt.