Sesiune de comunicări științifice: „Valorile satului românesc – trecut, prezent și viitor”

0
73

La Consiliul Județean Maramureș a avut loc sesiunea de comunicări ştiinţifice „Valorile satului românesc – trecut, prezent și viitor”.
La eveniment au fost prezenți Radu Trufan, vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș, Monica Mare, manager al Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, conf. univ. dr. Ioan Mircea Farcaș, decanul Facultății de Litere, Centrul Universitar Nord Baia Mare, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, dr. Teodor Ardelean, manager al Bibliotecii Județene ”Petre Dulfu” din Baia Mare, academicianul Marius Porumb, precum și specialiști ai acestui domeniu din întreaga țară.
„Maramureșul se iden­tifică indiscutabil cu bisericile din lemn care au fost, sunt și vor fi cele mai elocvente repere pe care le găsim în fiecare sat din județul nostru. În jurul lor s-au construit sate, s-au întemeiat familii. Treptat, modernismul a luat însă locul trecutului, fiind tot mai prezent acum în viețile noastre. Însă este de datoria noastră morală ca tradițiile, cultura, etnografia locurilor să fie restaurate, conservate și perpetuate”, a subliniat Radu Trufan.
În urma acestor dezbateri, cu siguranță specialiștii vor găsi cele mai bune soluții pentru a pune în valoare acest patrimoniu cultural al Maramureșului. (o.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.