Băimăreanca Andreea Făt, premiul II la Festivalul-Concurs Național de Literatură „Moștenirea Văcăreștilor”

0
389

Brand al culturii cetății târgoviștene, Festivalul – Concurs Național de Literatură “Moștenirea Văcăreștilor” reprezintă o rampă de lansare pentru fiecare autor care simte să-și cinstească patria prin operele lui.

Ediția a LIV-a de anul acesta a adunat 88 de lucrări în concurs. La această ediție a participat și băimăreanca Andreea Făt, cu zece poezii din volumul intitulat “Și puritatea, și păcatul” fiind câștigătoarea Premiului II la Secțiunea POEZIE.
Juriul a fost alcătuit din Președintele onorific, Acad. Mihai Cimpoi, membru de onoare al Academiei Române, membru titular al Academiei de Științe a Republicii Moldova, fondator al Congresului Mondial al Eminescologilor, director al Revistei “Litere” din Chișinău, George Coandă, critic și istoric literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, George Piteș, poet, prozator, traducător, epigramist și alte personalități ale culturii românești.
Andreea Alexandra Făt debutează în literatură cu această carte, demonstrând mult curaj. Poeta se regăsește cu o plăcută familiaritate în stihu-i care prezintă, printr-o profundă și meditativă tăcere lirică, o suită de introspecții existențiale, dezvăluind femeia care se privește insistent în oglindă, căutând sensuri ale vieții (“Căutarea e me­reu/înlăuntrul nostru”).
Poeta și jurnalista Andreea Făt abordează câteva teme esențiale precum iubirea, divinul, eul în raport cu lumea din jur, trecutul sau timpul meschin, explorarea propriei identități. Eul liric al poetei propune evadarea într-un paradis alternativ, unde “Copacii n-au nevoie de rădăcini”.
Volumul de poezii a apărut la Editura Letras. Volumul de poezii este prefațat de Iuliana-Andrea Pop. (o.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.