Pe o vreme absolut perfectă de toamnă, am urcat în Munții Maramureșului, la ultima stână ce nu coborâse încă de la munte. O văcăriște de fapt și probabil, după weekendul acesta cu ninsori, chiar a coborât. Zona/pășunea Laba (n.r. Picior și în română, și în ucraineană) dintre Repedea și Poienile de sub Munte e cea care se vede, imensă, departe, cum intri la Ruscova pe valea cu același nume. Ești sub muntele Farcău acolo, iar pe vreme bună, vezi în jur până spre Petrova! Mai mult, se vedeau, ba mai mult se ghiceau după profile atât Creasta Cocoșului din Gutâi, cât și Țibleșul!
Dar înainte, trebuie să urcăm. Evident, cu 4×4. Urcăm prin zona Plai, de unde ai la picioare atât Repedea, cât și Poienile de sub Munte. După un drum nu atât de aventuros ca anteriorul făcut, dar oricum offroad total din cauza drumurilor spălate de ape, ajungem în golul de munte. Găsim văcăriștea, iar în fundalul ei se vede vârful Pietriceaua.
Vaci din rasa noastră neaoșă (oarecum… Omologată în anul 1959, rasa Brună de Maramureș s-a format prin absorbția taurinelor locale (Sura de Stepă și Mocănița) cu rasa Schwyz. De origine elvețiană, rasa Brună a fost adusă în România pentru prima dată spre sfârșitul secolului XIX. Importurile de exemplare din această rasă au continuat în perioada interbelică și au crescut după cel de-al Doilea Război Mondial, conform agrointel.ro). Bruna de Maramureș paște aici pe niște pante imposibile, coboară singure seara sau când au nevoie de apă. Ești sus aici, Pietriceaua are 1555 metri altitudine, iar culmea Rugașu sub care suntem, e de 1717. Am lăsat în urmă culmea Pentaia, vârful Chicera și Runea. Iar la văcăriște, o cunoaștem pe gazda Doda Vasile, de 45 de ani, cunoscut tuturor drept Dodek. E așa cum te aștepți – nu înalt, dar bine legat, vârtos chiar, roșu la față, țipă sănătatea în el. E hiperactiv, recunoaște și el că îi ajung 3-4 ore de somn pe noapte. Are grădină, ne pune în față salată de la 1500 metri altitudine, în timp ce… fuge să învârtă în balmoș. Salată, cartofi, ridichi are în grădină… Balmoșul? Simplu ca bună ziua, departe de fițele și experimentele noastre – făină de mălai dură, fiartă în smântână, nu până se întărește, să nu fie vârtoasă. Servită cu lapte prins, rece. Absolut înălțător!
“Io nu știu să vă spun de când îs cu animalele, cred că dintotdeauna, mama zice că m-o născut sus la stână. Nici nu mă știu altfel decât cu ele. Așa le iubesc că aici cu ele mă simt ca un rege, între ele. Avem acum 54 de vaci, aici. O să coborâm cât de târziu posibil. A fost un an bun, recunosc. Astă-vară urca lumea după brânză și lapte. Mai ales localnici, reveniți de afară. Am avut zi în care o trebuit să le împart, să le dau câte o jumătate de caș fiecăruia. La fel și cu carnea de vițel. Vin pentru că știu că aici nu-i păcălește nimeni… Atâta bucurie am în mine aici, io simt și știu că muntele te schimbă, te face mai bun. Dar vine și de la Dumnezeu, cum te rogi, ce îngeri ai. Păi uite…îs 3 săptămâni de când m-o atacat ursoaica. Eram pe la Maliș, urcam încoace, la 8 dimineața. Mi-o sărit puiul în față, apoi o apărut ursoaica. S-o ridicat în două labe, i-o fo’ țâțele în dreptul ochilor mei. Apoi s-o dus. Nu-i de la Dumnezeu semn? Trei nopți la rând numai asta am visat, am avut coșmaruri. Nu era bătrână, da era mare de tot. 
Avea unghiile scoase cât degetele mele…”, spune Dodek, apoi fuge iar să învârtă în balmoș. Are și supărările lui, evident. Fiind din Valea Vișeului, nu are drept să ia el muntele pentru pășunat, ia prin alții. Cei cu care am urcat la munte, oficiali locali, recunosc că se fac nedreptăți, la nivel național, prin legi strâmbe și că de multe ori sunt fermieri ce muncesc până pică și alții care stau acasă liniștiți și iau subvenții. Fără efort. Revenim însă la Dodek, că și el revine la noi, cu balmoșul clocotind în unt. O revelație!!! “De aia zic că îs binecuvântat aici, în munte. Am văzut oameni mari, cu bani, mașini, situație, nefericiți. Și nesănătoși. Habar n-au ei cât de puțin îți trebuie să fii fericit! Uite, tot ce vezi aici, de la cabană la drum, la alimentare cu apă, îs făcute de mâna mea. 
Cu mâna am săpat și drumul încoace, singur. Dacă ai dragoste de lucru, îți iese, dacă nu, faci degeaba ce faci. Io mă văd, aș putea duce și o fermă de 3-400 de vaci. Cu 4-5 oameni, cu utilaje potrivite, dar aș putea. Un om priceput poate mulge 25-30 de vaci zilnic. Dorm de la 1 la 3, apoi peste zi mai fur o oră-două când am timp și mi-i destul!”, spune Dodek. Ba plusează… își dorește să facă una-alta și pentru turiști. “De aș primi eu de la Repedea 30 de hectare de munte, aș face minuni. Acuma io-s stăpân la stână, dar nu-s stăpân pe munte, dacă înțelegeți ce zic. Aș face cabană pentru turiști, adăpost, le-aș face barbeque al lor. Credeți-mă ce zic. Întrebați ici colo de Dodek… m-o chemat administratori de stâne la curățat de munți, recent am fost la Borșa, am peste 20 de munți curățați de mine în zonă. Nu le-o venit să creadă ce mi-o dat și ce o găsit”.
În locul unde suntem, pe culmea Laba, odinioară pășteau 700 de oi ale comunei Repedea. Se cosea iarba de pe pante de 30-40 de grade, aproape imposibil. Apoi, s-a pierdut obiceiul. Iar acum, când există în sfârșit o gazdă ce ar vrea și POATE să mute munții, se încurcă în hățișuri administrative. Nu e situația specifică de aici, se petrece în toată țara, iar în Maramureș sunt cunoscute conflictele de la Mara-pășunea Tătaru sau din Sat Șugatag, tot de pe imensa pășune. Care, dacă ne gândim bine, a găzduit și poate găzdui zeci de stâne, ar fi loc pentru toată lumea! Cât despre Dodek al nostru și culmea Laba, trebuie revăzute/revăzuți. Într-adevăr, locul și omul îți dau senzația că trăiești cu-adevărat. Și că viața poate fi incredibil de simplă. În aer rarefiat de munte.
