CSM Știința Baia Mare și-a trecut în palmares a 13-a finală consecutivă în eșalonul de elită al rugbiului românesc, după ce campioana en-titre a depășit-o în penultimul act pe SCM Timișoara, 11-9.
În ultimul act, “zimbrii” băimăreni vor da piept pentru marele trofeu cu Steaua, militarii dispunând mult mai clar în a doua semifinală, tot duminică, de rivala din capitală Dinamo, 25-15.
CSM Știința și Steaua vor juca pentru titlul de campioană duminică, 4 decembrie, începând cu ora 14, pe Stadionul Național Arcul de Triumf. Joc care va fi transmis de Prima Sport 1. Protagonistele ultimului act vor reedita finala campionatului din stagiunea precedentă, câștig de cauză având atunci formația maramureșeană cu scorul de 11-3.
Finala pentru locurile 3-4, dintre SCM Timișoara și Dinamo București, este planificată în deschiderea celei mari, de la ora 11, tot pe noua arenă bucureșteană.