Maramureșul a sărbătorit Ziua României la Tel Aviv

0
49

La invitația misiunii diplomatice a României din Tel Aviv, Consiliul Județean Maramureș s-a alăturat ca partener în festivitățile pentru celebrarea Zilei Naționale a României în Israel, desfășurate în 29 noiembrie.
Evenimentul a fost găzduit de emblematicul Centru Yitzhak Rabin, în prezența membrilor corpului diplomatic local, printre care însărcinatul cu afaceri SUA, ambasadorul Franței, Olandei, Italiei, Greciei, Croației, Moldovei, Emiratelor Arabe Unite, Egipt și numeroși diplomați și atașați militari. Au participat personalități și oficiali israelieni și membri ai comunității israelienilor originari din România.
Ambasada României a adresat invitația participanților de a vizita Casa Memorială Elie Wiesel din Sighetu Marmației, un muzeu dedicat vieții marelui scriitor și umanist, dar și patrimoniului evreiesc din Maramureș. Muzeul a fost redeschis în urma unor ample lucrări de consolidare cu sprijinul financiar al SUA și UE.
Maramureșul a fost un promotor al patrimoniului cultural național în cadrul acestui eveniment, prin dansul, muzica și bogăția portului popular românesc, iar Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” a adus tradițiile românești la Tel Aviv. Concertul de muzică tradițională și dansul autentic maramureșean au avut un impact deosebit, participanții fiind încântați să descopere spiritul artistic al Maramureșului.
Recepția a găzduit și o expoziție de costume populare autentice din toate zonele României, din colecția Lada de Zestre a Ansamblului Național “Transilvania”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.