Tineri din șapte țări, lecție de democrație la granița cu Ucraina

0
98

În perioada 11-18 decembrie, în municipiul Sighetu Marmației, s-a desfășurat proiectul ”You(th) for Democracy”, implementat de Asociația SZMISZ, la care au participat tineri din Italia, Spania, Franța, Lituania, Ungaria, Grecia și România.
Obiectivul general al acestui proiect a fost creșterea nivelului de implicare a tinerilor la participarea activă în comunitate, prin dezvoltarea de competențe, formare, conștientizare și prin abordarea activă a oportunităților de promovare a valorilor democratice.
”Pe parcursul activită­ților, tinerii au primit informații privind importanța participării lor la viața comunității, la modul prin care ei se pot implica în aceasta, la procedurile și legislația europeană și a țărilor de unde aceștia provin, despre modalitățile și importanța implicării civice pe toate palierele de la nivel local la european, și au avut ocazia să discute și să adreseze întrebări directe unor reprezentanți ai autorităților locale și județene”, a explicat Istvan Safar, coordonator proiect.
Și pentru că perioada aceasta este tocmai aceea în care noi, românii, cinstim memoria eroilor Revoluției din 1989, tinerii au luat parte la comemorarea organizată de Universitatea ”Babeș-Bolyai”, extensia Sighetu Marmației, în special în amintirea eroului-martir sighetean Florian Antoniu Tiberiu.
Imediat după eveniment, tinerii au avut prilejul de a vizita Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței unde au asistat la o lecție de istorie inedită.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.