Ciudățenii maramureșene, la tot pasul, nevalorificate

Anul trecut, treceam în revistă o seamă de ciudățenii ale Maramureșului. Cu promisiunea că vom reveni, că lista nu e închisă și la cum ne știm, nu se va închide niciodată. Și am mai adunat un calup de ciudățenii de-ale noastre, ce ar merita promovate. Alții chiar se împăunează cu ele, le transformă în muzee și puncte de atracție.

Ale omului ciudățenii

Așa cum spune vorba deja clasicizată, “Frumoasă țară, păcat că-i locuită!” Cum altfel am fi avut la Hovrila o cascadă pe care să curgă în jos borhot? Desigur, ne vin în minte și podurile peste Tisa dintre Maramureș și Ucraina, unul la Teceu, din care mai e jumătate și unul la Valea Vișeului, demontat, dar cu ambele picioare la locul lor și cu o distanță relativ mică. Neluate în seamă. Apoi, ne amintim de o situație ce a fost curmată, dar merită amintită. Cătunul Valea Drăguiesii, din comuna Vișeu de Jos, nu avea drum, singura cale de acces fiind calea ferată Salva – Vișeu.

Pe care oamenii montau acel “monorai”, un cărucior pe o singură șină și-și aduceau cumpărăturile. Evident, se mai întâlneau și cu trenul, nu? Apoi, avem haldele de steril și zonele miniere părăsite, prin tot Maramureșul. Dacă a văzut cineva orașele fantomă din Statele Unite, părăsite după încheierea goanei după aur, așa arată ale noastre. Plus deșerturi întregi de steril, unele acoperite, altele nu, cum ar fi iazurile de la Bozânta. Adăugăm în lista ciudățeniilor post­minerit și hăurile căscate în păduri, unele erau galerii prăbușite sau aeraje.

Politicile publice din ultimii 30 de ani au făcut să avem sate întregi cu populație redusă la jumătate, poate și mai rău. Sunt sate cu ulițe întregi golite și viitorul arată și mai sumbru. Un exemplu poate fi cătunul Chioar, cu 5 familii rămase.
Nu ar trebui ignorate astfel de urme de antropizare. Mai barbare. Dacă ați mai văzut undeva pădure tăiată de la brâu în sus, mergeți la marginea satelor Chelința și Țicău și vedeți. Greu se apleacă minori­tă­țile, așa e. Acolo nu sunt cioate normale, ca la Baia Borșa, ci sulițe. Aluzie la Țepeș? Tot în zona minoritarilor, în Ponorâta, avem deja un cartier de sat – Vălenii Lăpușului ce depășește ca populație satul însuși! La recensământul din 2011, în sat erau 972 de locuitori. La fața locului, ni se spune că în Ponorâta sunt 7-800 de romi. Faceți dvs calculul!

Tot în Țara Lăpușului mai avem acel legendar sat Boiereni, blestemat cică. De călugări. Uite o legendă de valorificat! În fine, ar merita amintită, ca efect al omului asupra Maramureșului, și acea interesantă “simulare” de lac albastru de la Poiana Botizii, generată tot de minereurile de zinc și cupru din mina Cizma, spălate de ape.

Ale naturii drame și frumuseți

Nu doar mâna omului generează ciudățenii. Natura are un mod straniu de a ne atrage atenția. În Săpânța, cum urci spre cascade și spre celebrele cariere omniprezente, ai pe stânga drumului un loc cu două izvoare vecine, total diferite. Unul e cu apă dulce, celălalt cu apă minerală, la un metru unul de altul. Între Berchezoaia și cătunul Chioar, ai cea mai vizibilă mostră de deșertificare din Maramureș, de această dată fără aportul mineritului.
Apoi, într-un amestec de natură cu aport al omului, ne-am trezit cu niște locuri și nume interesante, în multe locuri renegate de săteni: Biserica Dracilor din Poienile Izei, despre care un localnic ne răspunde dur, obraznic chiar: “Nu avem noi aici în sat altă biserică decât ortodoxă!”
Continuăm cu Piatra Dracului, din Chiuzbaia, sau Valea Dracilor, din Baba, sau chiar cu Steaua Dracului, obiectul care, de o vreme, e rebotezat și reciclat ca fiind “Steaua Dacului”…
Alte ciudățenii naturale se găsesc în zona carstică de la marginea Țării Chioarului, cu peșteri și cu izvoarele acelea de la Românești, cu debit mare pe cea mai crâncenă secetă.

Și viața sălbatică are ciudățeniile ei

De la explozia efectivelor de urși la dispariția aproape totală a celor de mistreți, la apariții surprinzătoare de șacali, lebede, cormorani. La mai vechi cunoștințe, dar tot mai prezente: egretele, stârcii, șoimul călător, pescărușul albastru. Li se vor adăuga, auzim, prin “înfiere”, zimbri și cerbi lopătari?!?
În categoria ciudățeniilor de Maramureș mai amintim și pietrele noastre prețioase, de găsit la suprafață – diamantele de Bocicoi, granații din Cheile Lăpușului sau japsul de la Firiza. Separat de minunățiile ce se mai găsesc cu siguranță în subsolul nostru. Prețioase, dar nu ca valoare netă, ci ca așezare ar fi și “Cărțile” din Munții Rodnei, o formațiune stâncoasă ce aduce cu cărțile așezate în bibliotecă.

Ne-au mai rămas ciudă­țenii? Cu siguranță. Avem mănăstiri goale, fără viețuitori, ascunse bine opiniei publice, avem o vilă kitsch-oasă ce are turnul Eiffel pe post de cumpănă la fântână (vilă construită, atenție, din cerșit, ne spun autoritățile locale). Avem vilă borșeană cu voievod în mărime “supranaturală” în curte. Avem tot la Borșa o peșteră a Comorii, în care și-au pierdut unii viața încercând să dea lovitura. Avem evident tot la Borșa un cătun, un sătuc cu locuințe de vară pentru păstorit, ce se află pe teritoriul Ucrainei! Prin urmare, mai adunăm și revenim, avem o viață înainte de cules minună­ții maramureșene!