Face apel la donaţii
Un băimărean, administratorul unei firme de construcţii din Baia Mare, obişnuieşte să facă frecvent acte de binefacere pentru semenii săi. Spune că, de la vârsta de 18 ani a ales să întindă o mână de ajutor semenilor aflaţi în suferinţă. Singura lui motivaţie este aceea de a face bine, de a-i vedea pe ceilalţi mulţumiţi.
“Sunt foarte milos de felul meu, simt mereu că vreau să îi ajut pe oameni, nu vreau să văd suferinţă în jurul meu”, a spus Nicu Ciupe.
Recent, Nicu a reuşit să achiziţioneze din Danemarca, un pat special pentru persoane cu dizabilităţi. Patul a ajuns la un tânăr paralizat din Finteuşu Mic care a suferit un accident de muncă şi este imobilizat.
Înainte de sărbătorile de iarnă, Nicu Ciupe a ajutat un tânăr din Brăila care a venit la muncă în Maramureş. Tânărul fusese înşelat şi nu avea nici măcar bani de tren pentru a se întoarce acasă. Aşa că, Nicu a ales să îl găzduiască în casa unde locuieşte cu familia sa, i-a asigurat cele necesare şi apoi l-a ajutat cu bani de tren. Pe lista actelor de binefacere mai figurează pachete pentru nevoiaşi, biciclete oferite copiilor cu posibilităţi financiare reduse.
Sunt multe fapte făcute în favoarea celor necăjiţi, iar Nicu Ciupe spune că nu îşi doreşte să se oprească din aceste acţiuni.
Face apel şi la sprijinul celor care vor să contribuie cu mobilă, produse nealimentare, haine, încălţăminte şi alte lucruri ce pot fi utile celor aflaţi în necaz. Cei care doresc să facă donaţii sunt aşteptaţi să sune la tel. 0759977190.
































