Cel puțin 1.000 de părinți și profesori, așteptați să doneze sânge până în 3 martie

0
67

La Școala Gimnazială ”Dimitrie Cantemir” Baia Mare se derulează, până în 3 martie a.c., ediția a doua a campaniei ”Părinții mei sunt eroi, donează sânge și salvează vieți!”, inițiată de Asociația ”Maramureș Bike”.
După o primă ediție de succes, desfășurată la Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” Baia Mare, între 14 noiembrie și 16 decembrie 2022, campania a fost reluată, având aceleași obiective: conștientizarea comunității locale cu privire la importanța donării de sânge și, implicit, creșterea numărului de donatori. ”Campania ”Maramureș Bike” se adresează copiilor din școli pentru a înțelege încă de mici importanța și necesitatea donării. Elevii care își conving părinții sau alte persoane adulte să doneze au șansa să câștige o bicicletă. Cu cât mai mulți donatori, cu atât mai multe șanse la tombolă”, spun reprezentanții asociației.
Așadar, ”Maramureș Bike” oferă, prin tombolă, 11 biciclete Pegas, astfel:
• 9 biciclete pentru elevii de la școala parteneră, câte una pentru fiecare an școlar – una pentru clasa pregătitoare, una pentru clasa I etc. până la clasa a VIII-a (părinții, rudeniile, cunoștințele adulte care vor dona sânge în numele unui elev vor completa, după donare, talonul online sau cel de pe hârtie, unde vor menționa numele elevului care i-a convins să doneze)
• o bicicletă pentru cadrele didactice și personalul auxiliar al școlii care vor dona
• o bicicletă pentru donatorii din exteriorul școlii partenere.
Înscrierea la tombolă se face după donare, completând formularul online sau talonul pe hârtie la Centrul de Transfuzie Sanguină și introducându-l în urnă. La centru, există afișe cu această campanie care conțin cod QR către talonul online pentru tombolă.
”Așteptăm la donare cel puțin 1.000 de părinți și profesori care au conștientizat că nevoia de sânge este permanentă. Mulțumim tuturor celor care susțin viața donând sânge cu generozitate și responsabilitate”, transmite Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.