Cele două investiții POR, a câte 5 milioane de euro, ce se derulează în oraș, sunt în plină desfășurare, ne explică primarul Mitru Leșe, apoi ne duce să vedem lucrările.
Pe ambele părți ale râului se lucrează. Se ridică un bloc de locuințe și o grădiniță în zona Lighet, iar în spatele lor, din aprilie, încep lucrările la bazinul de înot. Se lărgesc și se pregătesc străzi pentru asfaltare, tot acolo. Dincoace, picioarele pasarelei peste râu sunt turnate, se așteaptă aducerea structurii. Se ridică sala de bowling, iar primarul spune că pe ambele proiecte s-a trecut de 50% grad de realizare. Cu un drum, aflăm și cum vor fi manageriate acele noi instituții.
“Cum? Ca la școală, ca la utilajele primăriei. Șoferii au câte 3 mașini în grijă, de la microbuz școlar la mașină de pompieri. Femeia de serviciu de la școală stă după-amiază la sala de sport. Așa va fi și cu bazinul de înot și cu alte cele…” – spune edilul.





























