Proiectele ce vizează unitățile de învățământ din municipiul Baia Mare depășesc, la ora actuală, suma de 60 de milioane de euro. Obiectivele acestora vizează atât creșterea eficienței energetice a clădirilor în care învață preșcolarii și elevii, cât și dotarea cu echipamente IT și mobilier a sălilor de curs.
Detalii despre aceste investiții au fost oferite de Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare, într-o întâlnire ce a vizat fixarea bugetului orașului pentru anul 2023.
“Dacă vorbim despre proiecte și învățământ, astăzi, municipiul Baia Mare are în implementare, pe Programul Operațional Regional, proiectele pentru creșterea eficienței energetice, în valoare de 21 milioane de euro (… ) Bineînțeles, astfel de proiecte necesită și o completare din perspectiva modului în care creăm condiții în școli pentru că nu se cuprind toate tipurile de lucrări, dar, din resurse proprii, încercăm să completăm aceste finanțări europene cu finanțări de la bugetul local”, a punctat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.
Tot pentru rețeaua școlară din municipiul Baia Mare, a fost accesată o altă finanțare. “Este în curs de finalizare și va fi funcțională, în următoarele două săptămâni, achiziția de: table, tablete, videoproiectoare, laptopuri în toate unitățile de învățământ din municipiul Baia Mare, pentru toți elevii, toți profesorii, toate clasele pe care le avem în orașul nostru. Este un proiect de 8 milioane de euro pe care l-am accesat și pe care l-am finalizat din perspectiva investiției. Peste două săptămâni vom face recepția tuturor rețelelor”, a explicat Cătălin Cherecheș.
Prin PNRR, au fost depuse 19 proiecte de reabilitare a unităților de învățământ din Baia Mare ce nu au fost cuprinse în finanțarea POR. Aici, suma totală este de 24 milioane de euro. Un alt proiect, ce totalizează o investiție de 10 milioane de euro, vizează dotarea cu mobilier și echipamente digitale a unităților de învățământ din Baia Mare.
“Este un proiect care poată să aducă nivelul educațional la un standard pe care ni-l dorim cu toții. Între aceste proiecte, avem și cel de reabilitare, extindere și consolidare a Liceului «Transilvania», pe care ni-l dorim atât din perspectiva educațională, cât și în ceea ce privește dotările cu laboratoare, ateliere, dar și a condițiilor de locuire, să renască, fiind una dintre cele mai importante «școli profesionale» pe care le avem în România”, a conchis primarul municipiului Baia Mare.